Vaccinul, pe ultima sută de metri: care-s progresele făcute și cine lucrează din greu

Vaccinul, pe ultima sută de metri: care-s progresele făcute și cine lucrează din greu

De când a izbucnit pandemia de coronavirus, cercetătorii din toată lumea încearcă să dezvolte un vaccin care să prevină apariția cazurilor de infectare. Și sunt câteva companii care conduc, în acest moment, lupta pentru dezvoltarea unui astfel de ser.

În doar patru luni, 3,8 milioane de oameni de la nivel global au fost infectați cu noul virus. Numărul deceselor se ridică la 267.000. Cercetătorii au descoperit că e vorba de un virus care are denumirea SARS-CoV-2 și multe persoane ajung să dezvolte forme ale bolii Covid-19.

În tot acest timp, însă, la nivel mondial a început o cursă contracronometru pentru dezvoltarea unui vaccin. Progrese se fac, dar s-ar putea să mai dureze până când un astfel de vaccin va fi aprobat de autoritățile din domeniu. Dar există companii care au ajuns departe. Și care-și dau mâna pentru a ieși cât mai repede cu un astfel de ser.

Sunt testate sute de variante. Și unele dintre ele, mai devreme sau mai târziu, se vor dovedi eficiente.

Când am putea avea vaccinul împotriva noului tip de virus

Dezvoltarea unui vaccin ar putea face lucrurile mult mai ușor de gestionat. Ar întări organismul și numărul celor care dezvoltă forme ale bolii ar scădea considerabil. În aceste condiții, lumea ar putea reintra în normal și totul ar putea fi la fel ca înainte de izbucnirea acestei pandemii.

Numai că pentru a dezvolta un vaccin 100% sigur, e nevoie de ani de zile sau chiar zeci de ani. Evident că situația actuală nu prea permite acest lucru. Așa că totul se face pe repede înainte, mai ales în procesul de dezvoltare. Testare clinică are, de regulă, trei faze, după cum arată Wired:

  • Faza 1 – câteva doze administrate unor persoane voluntare, care nu au fost infectate
  • Faza 2 – testarea câtorva sute de persoane, selectate aleatoriu
  • Faza 3 – repetarea experimentului pe mii de oameni

Abia apoi, autoritățile din domeniu trebuie să vină și să autorizeze (sau nu) folosirea vaccinului la scară largă. Acum, așa cum spuneam, totul se face pe repede înainte și se fac teste pe sute de persoane deodată. Ceea ce nu e neapărat bine sau benefic. Când se sar trepte, rezultatul nu poate fi mulțumitor.

De la companiile care fac în acest diverse teste am putea avea un rezultat preliminar abia în toamna acestui an. 

Ce progrese s-au făcut până acum

Compania Moderna a primit deja de la FDA undă verde pentru faza a doua a testelor clinice și și-a unit forțele cu un grup de cercetărori de la Oxford și cu cei de la CanSino Biologics. Asta înseamnă că, în următoarele luni, eșantionul de testare va crește la 600 de persoane. Doza pe care se mizează – mRNA-1273 – e testată pentru a se vedea dacă organismele subiecților pot întări sistemul imunitar pentru a produce anticopri care să recunoască SARS-CoV-2.

Cei de la Oxford, în paralel, au convins autoritățile britanice să grăbească trecerea în faza a doua – cu teste pe aproximativ 6.000 de oameni. Se mizează pe crearea unui vaccin care să se comporte exact ca noul tip de virus, dar care să nu provoace boala ci, din contră, să întărească sistemul imunitar.

Moderna, spre exemplu, crede în șansele de a dezvolta un vaccin eficient. Chiar dacă încă se află în faza a doua, compania a semnat un parteneriat cu o compania pharma din Elveția pentru a produce zeci de milioane de doze pe lună anul acesta și sute de milioane de doze lunar anul viitor. Chiar dacă, important de menționat, serul nu a fost autorizat.

Dacă acest lucru se va întâmpla vreodată, ei bine, producția e deja pe stoc.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI