Cum am ajuns să trăim într-o simulare a realității, iar Matrix ne-a pregătit pentru asta

În ultimele decenii, perspectiva noastră asupra realității s-a deformat semnificativ. De o parte sunt știrile subiective care deformează realitatea, iar de cealaltă sunt rețelele sociale care oglindesc frânturi dintr-o viață perfectă. Consecințele le simțim deja și par a fi ireversibile.

[related]

În 1999, când Matrix a ajuns pe marile ecrane, în pofida bugetului și a efectelor speciale spectaculoase, filmul a atras atenția asupra scrierilor filosofice ale sociologului francez Jean Baudrillard. Deși autorul a încercat să se distanțeze de producția fraților Wachowski, pentru că au simplificat semnificativ viziunea sa asupra vieții din interiorul unei simulări, semnele au fost întotdeauna acolo.

Fiecare actor care a jucat în Matrix a avut ca lectură obligatorie ”Simulacru și Simularea” (Simulacra and Simulation), o carte apărută în 1981 pe care mulți o consideră mai relevantă în 2020, decât la momentul publicării. Deși lectura filosofică postmodernistă nu este una dintre cele mai accesibile, voi încerca să detaliez câteva particularități din scrierile lui Baudrillard și aplicabilitatea lor contemporană.

De ce direcția globală este una imposibil de schimbat, dar, în același timp, ai de câștigat dacă o conștientizezi?

Trăim într-o hiperrealitate incredibil de eficientă în a-ți deforma viziunea asupra vieții, iar Baudrillard a încercat să ne pregătească pentru ea în urmă cu patru decenii.

”Mass-media reprezintă o lume care este mai reală decât realitatea pe care o putem experimenta. Oamenii pierd abilitatea de a distinge între realitate și fantezie. De asemenea, încep să interacționeze cu fantasticul, fără să realizeze ce este de fapt.”, a scris Baudrillard în 1981 în Simulacra and Simulation.

Ce este simulacrul și cum se aplică în lumea ”reală”

În încercarea de a transpune viziunea sa asupra vieții într-o formă mai ușor digerabilă, Jean Baudrillard a folosit o parabolă foarte interesantă.

Bătaie de joc! Judecătoarea lui Vlad Pascu, gest IREAL în public. Românii au rămas mască

Liviu Dragnea aruncă bomba despre PSD! A turnat tot, e mare cutremur…

Ideea de bază este că societatea postmodernă, în care trăim la momentul de față, este atât de mult ancorată în modele și valori desprinse de lumea reală încât, deși pare să ilustreze o realitate greu accesibilă, de fapt simulează o realitate imposibilă.

Pentru această situație autorul a folosit termenul de simulacru. O reprezentare care la prima vedere pare să ilustreze realitatea, o copie a realității, dar, de fapt, se bazează pe un original care nu mai există sau, mai grav decât atât, nu a existat niciodată.

Momentul în care harta devine un simulacru

Fabula menționată de Baudrillard face referire la un împărat care și-a dorit să cartografieze într-o manieră cât se poate de precisă și perfectă imperiul pe care îl conducea. Pentru a-și materializa visul, a angajat cei mai pricepuți cartografi.

În final, harta a devenit atât de mare din punct de vedere fizic, încât a acoperit întregul imperiu. Odată cu trecerea timpului, imperiul, la fel ca împăratul său, a dispărut. Singurul lucru care a rămas a fost harta, o reprezentarea vizuală a imperiului. Acesta este simulacru.

Imperiul este realitatea care a inspirat harta, dar în contextul care imperiul nu mai există, harta, respectiv simulacrul, au devenit noua realitate. În opinia lui Baudrillard asta se întâmplă pe foarte multe planuri în societatea modernă. Când o reprezentare mai mult sau mai puțin fidelă a unor evenimente sau a unor persoane este de fapt simulacru, tu o iei ”de bună”. O consideri ca fiind o parte din realitate.

Cum am ajuns aici: cele trei niveluri de simulacru

La fel cum o statuie a lui Mihai Viteazul a devenit realitatea ta în ceea ce privește aspectul fizic al fostului voievod, Baudrillard insistă că nivelurile de simulacru se pot îndepărta mai mult sau mai puțin de realitate.

Primul nivel de simulacru este cel asociat perioadei pre-moderne, când o imagine este o copie clară, fidelă a realității. Te poate înșela pentru că poate înlocui în orice moment realul. Al doilea nivel, pe care Baudrillard îl asociază cu revoluția industrială de la începutul secolului 19, prezintă deja discrepanțe între copie și realitate. La momentul respectiv, când s-a introdus producția în masă, aceasta nu era perfectă, iar greșelile erau destul de comune.

Cu toate acestea, deși aveam parte de o reprezentare ocazional eronată a realității, exista încrederea că, prin dialog, efort și critică, puteai accesa adevărul original, realitatea.

Cel de-al treilea ordin de simulacru este cel specific perioadei postmoderne, în care trăim acum. La momentul de față, simulacrul precede realitatea, în loc să o reproducă. Cu alte cuvinte, reprezentarea precede, influențează și determină ce este real, adevărat, în accepțiunea generală. Nu mai există nicio distincție între realitate și reprezentarea realități. Aceasta este epoca simulacrului.

În practică, în timp ce în perioada revoluției industriale oamenii făceau eforturi științifice extraordinare pentru a imortaliza cadre statice sau în mișcare, cu sau fără sunete, accentul se punea pe copii fidele. Dacă te uiți la clipul de mai sus, acesta reprezintă realitatea vremii, fără scenarii, fără efecte speciale, fără actori care deformează realitatea.

Realitatea îți joacă feste: cum am ajuns să credem tot ce vedem

Deși conceptele propuse de Baudrillard s-ar putea să fie destul de complexe, ilustrează societatea actuală într-un mod brutal de sincer. În cultura contemporană, dominată de vloggeri și vedete ”de carton”, nimic nu mai este real, ”adevărat” în sensul clasic al cuvântului.

Totul are în spate un scop, o premisă, o interpretare subiectivă, iar acestea îți definesc realitatea într-o manieră similară cu simularea din Matrix.

Atât timp cât nu mai poți să crezi ce vezi la televizor, în ziar, pe Facebook sau Instagram, ți se pare atât de absurdă paralela dintre realitatea deformată și simulare? Filosoful francez s-a referit la această perioadă ca fiind definită printr-o hiperrealitate, o realitate în care distincția dintre adevăr și fals a devenit atât de încețoșată, de subiectivă, încât tinde să fie imposibil să mai identific unde începe una și se termină alta.

Creierul uman a fost întotdeauna înșelător

Poate ai auzit vreodată ideea că în momentul în care îți aduci aminte de un eveniment, de fapt îți amintești imaginile din ultimul moment în care ți-ai amintit acel lucru. Dacă sună complicat, poți asocia acest concept cu ideea unor copii xerox.

În prima fază, faci o copie la xerox a unei imagini originale, a doua copie o creezi după prima copie, a treia o creezi după a doua și tot așa. În final, indiferent cât de bun este xerox-ul, dacă ai pierdut originalul, în timp, cu fiecare copie, se vor pierde și particularități pe care le găseai doar în original. La fel se întâmplă și cu amintirile.

Standardele de frumusețe stabilite de Photoshop și Snapchat

Cu sau fără machiaj, vedetele deformează standardele de frumusețe

Tot în filosofie, există un concept interesant care spune că arta imită viața. Fiecare tablou, fiecare film, fiecare sculptură, încearcă să imite sau să se inspire din real, din fapte, evenimente, experiențe personale. La momentul de față, opusul este valabil. Viața imită arta, mijloacele artistice.

Percepția ta despre frumusețe sau perfecțiune trupească ajunge să fie influențată de o fotografie a unei vedete dintr-o revistă sau de pe un site, o imagine care a fost modificată în Photoshop.

Pornind de la acea imagine falsă a realității, un simulacru, ajungi la chirurg estetician și vrei să reproduci pe tine, în lumea reală, niște trăsături care au fost create într-un mediu digital. Filtrele de pe rețelele sociale au devenit atât de dăunătoare asupra percepției de sine, încât fenomenul s-a transformat într-o afecțiune psihologică, selfie dysmorphia.

Un număr copleșitor de oameni ajung la intervenții estetice sau la investiții de mii sau zeci de mii de euro pentru ca fizionomia lor reală să fie cea pe care o văd într-un ecran de telefon, filtrată, deformată, simulată.

Pentru că filtrele de pe Snapchat au fost primele care ți-au schimbat fața în timp real, este posibil să găsești informații despre acest trend și în spatele conceptului de Snapchat dysmorphia.

În termeni tehnici, discutăm de o tulburare de ordin psihic constând în ideea obsesivă de a avea un defect fizic inestetic, de obicei al feței. Nimic nu este mai distructiv decât să-ți dorești cu ardoare să arăți precum o celebritate din mediul online sau de la TV, când, în lumea reală, acea persoană arată complet altfel.

Ajungi să lupți pentru a transforma realitatea într-o idee abstractă, aproape fantastică, despre frumusețe, ca, în final, viața să devină o simulare a unui univers digitalizat, filtrat, fals.

Combinația dintre efecte speciale și frânturi de realitate, înșelătoare precum știrile de la TV

Dintr-un punct de vedere, Baudrillard ar putea fi considerat un nihilist, pentru că el nu sugerează că actuala societate este artificială. Ideea de artificial implică existența unor referințe pentru identificarea artificiului. În schimb, el este convins că, la momentul de față, este imposibil să mai faci distincția între natural, adevărat, real și artificial.

Știrile de la Antena 3 sau România TV ilustrează perfect acest concept. Pragmatic, foarte mulți privitori nu sesizează nicio problemă, nicio doză de subiectivism, nicio deformare a realității sau o minciună. Aceea este realitatea lor, iar dacă încerci să le schimbi opinia eșuezi pentru că, de fapt, le dărâmi pilonii pe care și-au construit existența, realitatea, viziunea asupra vieții.

Am detaliat acel set dificil de circumstanțe în acest material – De ce să nu te cerți pe internet, când nu mai schimbi opinii nici în lumea reală.

Vedetele CGI, cea mai nouă dovadă de simulacru și simulare

Screenshot lilmiquela / Instagram

Miquela are 2,8 milioane de urmăritori pe Instagram,  870 de postări și urmărește 1892 de alte conturi. Miquela nu există în lumea reală, ci este un personaj fictiv, CGI, creat pe computer. În descrierea contului figurează ca având 19 ani și fiind un robot din Los Angeles.

Miquela a apărut pe coperta mai multor publicații, are contracte profitabile de publicitate cu branduri puternice din domeniul modei și, după cum se poate vedea în clipul de mai jos, a apărut într-o reclamă la Calvin Klein.

Partea cea mai importantă din relatarea de mai sus este însă că Miquela nu există în lumea reală. Are 241.000 de urmăritori pe canalul său de YouTube și milioane de fani, dar niciunul dintre ei nu va avea vreodată un autograf de la ea.

Miquela este un simulacru, o reprezentare a unei persoane care nu a existat niciodată și nu va exista. Pare om. Stabilește standarde de frumusețe mai nerealiste decât o vedetă de la Hollywood, influențează opinia publică și face parte dintr-un grup din ce în ce mai mare de personalități CGI.

Screenshot shudu.gram / Instagram

Shudu, înfățișată ca fiind primul supemodel digital din lume, a fost creată de artistul 3D Cameron-James Wilson, iar acum are contracte de publicitate. Imaginea de mai sus, cu 28.000 de like-uri, este o reclamă la linia de rujuri Fenty de la Rihanna.

Pentru un clasament stufos de vedete ireale poți accesa această adresă.

Aceștia sunt influencerii de azi și de mâine, cu milioane sau zeci de milioane de urmăritori împreună. Aceste entități generate de imaginația cuiva influențează modul în care o minte tânără vede lumea înconjurătoare, lumea reală. Încețoșând linia dintre realitate și ficțiune printr-un scroll pe Instagram, creierul ajunge să-ți joace feste. Cum imaginea ta despre adevăr devine defectă, nici nu-ți dai seama că ai ajuns să-ți iei recomandări de modă, despre modul în care votezi, despre băuturile pe care le bei de la un program de calculator.

Începi să vezi similaritatea cu Matrix?

Partea interesantă este că, deși trendul detaliat mai sus s-ar putea să ți se pară futurist sau de nișă, te înșeli amarnic.

Încă din 2016, Louis Vuitton, unul dintre brandurile sinonime cu luxul la prețuri exagerate, a apelat la Lightning, unul dintre personajele reprezentative din seria de jocuri Final Fantasy, pentru a-și prezenta colecția primăvară-vară.

Argumentul directorului de creație de la acea vreme pentru decizia neortodoxă a fost simplu. Colecția este inspirată predominant de jocuri video. Ca urmare, i s-a părut naturală asocierea.

„Ne confruntăm cu toții cu lumea digitală într-un mod pozitiv și suntem influențați de cibernetică, influențați de imaginile care ne fac să visăm sau să judecăm. Dar, în același timp, avem această viață reală și reușim cu toții să avem această dimensiune reală, iar asta este incitant. Este o realitate reală influențată de lumea virtuală.”
Nicolas Ghesquiere de la Louis Vuitton (2016)

Cum alimentează rețelele sociale simularea în care trăim

Luând în calcul popularitatea rețelelor sociale, numărul mare de utilizatori și dependența noastră de ele, acestea au ajuns să influențeze semnificativ societatea actuală. Dincolo de faptul că înșală opinia publică și ajung să schimbe rezultatul unor alegeri, platforme precum Facebook sau Instagram te transformă pe tine, ca om într-un simulacru. Îți provoacă o criză de identitate și te forțează să-ți ridici întrebări importante despre scara ta valori, despre ce este relevant și, în final, real.

Profilul tău online, definit prin ilustrarea celor mai frumoase sau spectaculoase momente din viața ta, este o reprezentare a persoanei tale din ce în ce mai îndepărtată de sinele tău real, individual.

În plus, prin faptul că va rămâne online după ce tu nu mai ești, reprezintă definiția simulacrului în accepțiunea lui Baudillard. Practic, unii oameni vor ajunge te ”cunoască” doar prin prisma acelor fotografii, postări sau clipuri video, o frântură din tine.

Pe același principiu, interpretarea ta a personalității altor persoane de pe Facebook sau Instagram este de asemenea ghidată eronat de o serie de postări. Deși conștientizezi că nimeni nu-și pune întreaga viață în online, ajungi să interpretezi identitatea unor oameni, opțiunile lor politice sau, de ce nu, nivelul de inteligență, în funcție de un articol postat acum șase luni.

Astfel, apare acel fenomen de hiper realitate. La fel ca într-o simulare, consideri că interacționezi cu niște oameni, dar de fapt sunt alții. În viziunea ta, cunoști acei oameni, dar greșești. Poate sună un pic abstract, dar gândește-te de câte ori ai trăit cu impresia că o pagină de Facebook este ca o fereastră către sufletul unui prieten, doar ca ulterior să-ți dai seama că nu este așa.

Câte imagini ai văzut cu oameni aparent fericiți, ca ulterior să descoperi că au niște probleme de sănătate grave, o situație financiară nu foarte roz sau o dramă în familie. Ai putea spune că ar fi ideal să nu judeci oamenii după identitatea pe care o au online, dar atunci ar da faliment Facebook, Instagram, Twitter și orice altă rețea socială favorizezi la ora actuală.

Un alte exemplu al ideii de simulacru în rețelele sociale ține de tine și de ce postezi. De multe ori, te gândești de două ori înainte să postezi imagini de la un eveniment sau un banal selfie. Te gândești dacă nu cumva prima imagine este ”mai bună” decât a doua sau invers. Ai în vedere, poate chiar și la nivel de subconștient, întrebarea ”ce vor zice prietenii?”.

Care imagine îmi va aduce mai multe like-uri? Voi strânge comentarii cu această postare?

După aceste etape intermediare, decizia finală, postarea, îți va defini o identitate online, cea mai bună versiune a ta, cea mai filtrată, editată și optimizată pentru publicul larg. Deși este în continuare o reprezentare a ta, inspirată din tine, în online, nu mai ești tu, în aceeași măsură în care oamenii cu care interacționezi sunt altfel în viața reală.

[related]

În acest spațiu virtual omniprezent, captivant și fascinant, iei parte la o simulare. Contribui în fiecare zi la definirea unei realități alternative, mai frumoasă și mai înșelătoare în același timp. Dintr-un punct de vedere, poate asta îți dorești, să-ți creezi un refugiu departe de realitatea, tristețea și suferința cotidiană.

După 10 minute pe Facebook, te lămurești însă că nici acolo nu este lapte și miere, e doar o altă realitate.

P.S. Dacă vrei să citești Simulacra and Simulation de Jean Baudrillard în limba engleză, o găsești aici.

Conținutul articolelor din secțiunea Opinii reprezintă strict opiniile autorilor textelor și nu reprezintă neapărat poziția oficială a PLAYTECH.ro.