TikTok, de vânzare? Cine vrea să pună mâna pe aplicația de succes

TikTok, de vânzare? Cine vrea să pună mâna pe aplicația de succes

TikTok e aplicația dezvoltată de chinezi, dar care se bucură de un succes enorm la nivel mondial. Americanii, însă, au atras atenția că ar putea veni cu riscuri pentru securitatea națională. Dar tot îi dau târcoale.

TikTok a cunoscut un succes uriaș la nivel mondial, mai ales în rândul tinerilor și al influencerilor, adică fix cei care redesenează economia digitală. Numai că, așa cum se întâmplă cu orice produs sau serviciu venit din China, există câteva riscuri la care sunt expuși utilizatorii. Americanii au avertizat că aplicația vine la pachet cu amenințări la adresa securității naționale.

Așa că au interzis-o în mai multe instituții publice și vorbesc tot mai apăsat de interzicerea în America. Ar fi, într-adevăr, o lovitură pentru TikTok, chiar și-n condițiile în care reprezentanții aplicației au făcut eforturi pentru a nu mai fi asociați cu Guvernul de la Beijing.

Dacă nu o pot interzice, așa cum ar vrea Casa Albă, atunci americanii ar vrea să o preia. Surse citate de Financial Times susțin că discuțiile par avansate.

TikTok ar putea fi preluată de americani

Potrivit FT, mai mulți investitori americani ar vrea să cumpere TikTok de la ByteDance, compania care are sediul în Beijing. Printre fondurile interesate s-ar afla General Atlantic și Sequoia Capital. Dacă înțelegerea va fi parafată, atunci ByteDance rămâne cu un pachet minoritar, iar aplicația disponibilă la nivel mondial va fi separată de compania-soră, disponibilă doar în China.

La mijloc, însă, stă o sumă uriașă. În 2018, la ultima rundă de finanțare, ByteDance a fost evaluată la 75 de miliarde dolari, dar de atunci au trecut doi ani și e clar că valoarea companiei a crescut exponențial. Iar presiunea din partea americanilor e uriașă, în condițiile în care administrația de Washington vrea să o interzică.

De fapt, s-ar putea ca planul să fie foarte bine gândit. Dacă americanii interzis TikTok la nivelul țării, nu doar la nivelul angajaților guvernamentali așa cum s-a întâmplat deja, atunci chinezii ar putea fi forțați să vândă.

Divide et impera (dezbină și cucerește) pare a fi strategia pe care mizează americanii în acest moment.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI