08 apr. 2020 | 17:20

Telefonul tău a devenit o armă contra virusului: cum e folosit și ce poate face și România

ACTUALITATE
Telefonul tău a devenit o armă contra virusului: cum e folosit și ce poate face și România
ROBIN WORRALL / Unsplash

Probabil acum câteva decenii nu se gândea nimeni că un simplu telefon va ajunge să fie folosit în atât de multe domenii, inclusiv ca instrument prin care să se poată controla o pandemie.

Pentru că SARS-CoV-2 este un virus nou, experții nu au metode bine determinate de contracarare a acestuia. Astfel, au ajuns la concluzia că cea mai eficientă protecție este distanțarea socială. Prin asta se înțelege limitarea cât mai mult a contactului dintre oameni pentru a exista cât mai puține șanse ca virusul să se răspândească.

În consecință, cei infectați cu noul virus trebuie să intre neapărat în carantină, iar cei suspecți (fie au simptome, fie au intrat în contact cu o persoană confirmată sau care a revenit din străinătate) trebuie să intre în izolare. De asemenea, chiar dacă nu ești bolnav, cel mai bine e să te autoizolezi la domiciliu, pentru binele tuturor. Totuși, partea proastă e că nu toată lumea respectă regulile. Asta înseamnă că șansele ca virusul să se răspândească la și mai mulți crește exponențial.

Telefonul tău ar putea fi cea mai bună armă în oprirea răspândirii virusului

Autoritățile din întreaga lume încearcă să controleze acest lucru și au impus o serie de măsuri. Vorbim fie despre închiderea granițelor țărilor sau a anumitor zone, fie despre introducerea obligativității anumitor documente justificative pentru cetățeni la fiecare deplasare în afara locuinței sau altele. Numai că restricțiile nu sunt respectate de toată lumea și identificarea tuturor persoanelor care nu respectă regulile este dificilă.

Pe fondul pandemiei, țările apelează și la soluții diferite de monitorizare a populației. Guverne din întreaga lume iau în considerare fiecare instrument pe care îl au la dispoziție pentru a ajuta la stoparea răspândirii noului coronavirus.

Totuși, o măsură ceva mai diferită s-ar putea dovedi cea mai eficientă. Este vorba de monitorizarea populației prin intermediul telefonului. Ideea de bază e simplă: pentru a limita răspândirea virusului trebuie să stăm în casă, iar pentru ca autoritățile să poată vedea cine respectă regulile te monitorizează prin telefon.

Un instrument eficient a fost lansat chiar de Google: gigantul tech a publicat o serie de rapoarte în acest sens. Prin Community Mobility Reports, ai acces la date privind schimbările în mobilitatea populației ca urmare a muncii de acasă, izolării la domiciliu și altor politici menite să aplatizeze curba pandemiei. Rapoartele utilizează date agregate și anonime pentru a reliefa tendințele de mișcare, în timp și geografic, pe diferite categorii de locuri și activități, precum recreere, cumpărături și farmacii, parcuri, stații de transport, locuri de muncă și locuințe. Acestea vor arăta tendințele pe durata a mai multor săptămâni, cele mai recente date urmând a fi pe ultimele 48-72 de ore.

Statele Unite vor să monitorizeze pe unde se plimbă cetățenii pe timp de carantină

Serviciul Național de Sănătate (NHS) din Statele Unite lucrează la dezvoltarea unei aplicații pentru telefon care monitorizează contactul social. Prin intermediul acesteia, autoritățile speră să-i facă pe americani să respecte distanțarea socială, prin avertizarea acestora în cazul în care petrec prea mult timp în afara locuinței.

Aplicația se află în prezent în proces de dezvoltare în cadrul unității de inovație din cadrul NHS. Scopul său principal este descris drept urmărirea contactului. Astfel, aplicația ține evidența întâlnirilor utilizatorilor cu contactele lor prin intermediul Bluetooth. Ulterior, aceasta va notifica automat persoanele respective dacă un utilizator este infectat cu coronavirus.

Informațiile din prezent arată că aplicația va mai veni și cu câteva funcționalități în plus. Este vorba, de exemplu, despre funcția care ar anunța utilizatorii dacă petrec mai mult de o oră afară din casele lor și îndemnându-i să se retragă în interior.

Coreea de Sud ține o evidență a locației locuitorilor

Și în statul asiatic urmărirea telefoanelor persoanelor fizice este folosită ca armă împotriva răspândirii virusului. Autoritățile monitorizează atât locația persoanelor prin telefon, cât și tranzacțiile făcute cu cardul sau interviuri față în față cu pacienți pentru a crea o hartă virtuală, disponibilă tuturor. Aceasta permite altor cetățeni să verifice dacă s-ar putea să se fi intersectat cu vreun pacient confirmat cu coronavirus.

Harta nu este folosită doar ca instrument pe care îl pot verifica cetățenii. Guvernul sud-coreean o folosește pentru a trimite în mod proactiv mesaje text, avertizând persoanele care ar fi putut să intre în contact cu cineva care transportă virusul.

Autoritățile oferă mesaje de tipul: „O femeie de 60 de ani tocmai a fost confirmată pozitiv. Faceți clic pe link pentru a vedea locurile pe care le-a vizitat înainte de a fi internată”.

În Israel, monitorizarea se face prin lege

Autoritățile din Israel au adoptat mai multe măsuri prin care să poată monitoriza populația. Potrivit acestora, agenția de securitate din țară nu va mai trebui să obțină un ordin judecătoresc pentru a urmări telefoanele persoanelor fizice.

Noile măsuri vor permite autorităților să îi pună în carantină pe cei care se dovedesc a fi infectați, dar și să-i avertizeze pe cei care au intrat în contact cu persoane infectate. Printre altele, Israel a lansat aplicația care să urmărească traseul utilizatorilor. Aceasta se numeste HaMagen – rulează pe Android și iPhone – și, în esență, urmărește traseul utilizatorilor și compară cu datele altor utilizatori. Ideea, în principiu, este utilă. Monitorizează locațiile prin care au trecut utilizatorii, compară cu cetățeni dovedit infectați cu SARS-CoV-2 și poate oferi date despre posibile cazuri noi.

Autoritățile din Taiwan știu când cetățenii ies din carantină

Taiwan a activat un instrument de monitorizare pe care îl numește „gard electronic”. Acesta urmărește datele de pe telefonul mobil și avertizează autoritățile atunci când cineva pus în carantină iese din casă. În statul asiatic, nu ai voie nici să îți oprești telefonul. Dacă faci asta în carantină, poliția îți va face garantat o vizită, să vadă dacă te afli sau nu acasă, respectând carantina.

Rusia profită de criză ca să-și spioneze cetățenii prin telefon

Și statul rus vrea o aplicație prin care să monitorizeze cetățenii. Aceasta ar fi cum e declarația pe răspundere proprie din România. Totuși, aici nu completezi nimic, ci o ai instalată pe telefon și la unitatea în care ajungi – magazin, farmacie etc. – scanezi un cod QR. Cetățenii care sunt opriți pe stradă de poliție și n-au aplicația, sunt amendați.

Pe lângă permisiunea de-a accesa localizarea, aplicația mai solicită acces la telefon, la cameră, la galeria foto și setări ale sistemului. Dat fiind că e vorba de scanarea unui cod QR, accesul la cameră e evident.

Aplicația ar fi trebuit să fie activă din 2 aprilie, dar versiunea inițială, încărcată pe Play Store pentru Android, a fost retrasă. Totuși, codul sursă a fost analizat de un utilizator.

Aplicația dezvoltată de Rusia presupune că informațiile sunt încărcate pe servere ale primăriei. Versiunea apărută pe Play Store arăta însă că datele sunt trimise și spre servere din Germania și Estonia. Deocamdată, autoritățile au spus că versiunea apărută, din greșeală, în magazin e doar o versiune beta.

Cum Polonia monitorizează locuitorii prin telefon

Aici, statul a lansat o aplicație prin care să urmărească ce fac cetățenii în carantină. Aceasta permite localizarea lor într-un mod mai eficient decât ar face-o angajații instituțiilor.

Cetățenii Poloniei au de ales: fie primesc vizite neprevăzute din partea populaţiei, fie descarcă aplicaţia. Aceasta folosește atât localizarea, cât și recunoașterea facială. Pe scurt, oamenii își fac selfie ca să demonstreze că sunt ei și au la dispoziţie 20 de minute pentru a trimite poza.

Ce se întâmplă în România

La noi în țară nu există încă o soluție concretă de monitorizare a circulației populației, doar idei, propuneri și planuri. Nu e exclus ca toată această criză să înceteze până să se ajungă la implementarea unei soluții eficiente la noi în țară.

Deși autoritățile au făcut mai multe anunțuri în acest sens, nu avem încă un rezultat concret. Premierul Ludovic Orban a anunțat că Guvernul României și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) lucrează la dezvoltarea unei aplicații prin care să poată verifica mai ușor dacă românii rămân, într-adevăr, în casă.

„Evident că un astfel de soft, care deja am văzut că există în alte țări și pe care încercăm să-l realizăm, va ușura foarte mult misiunea autorităților locale, Poliției, Jandarmeriei, Direcțiilor de Sănătate Publică. Ne va ușura foarte mult supravegherea respectării izolării la domiciliu. Acum, hai să fim cinstiți, foarte mulți dintre cei care s-au întors trebuie să fie verificați dacă respectă izolarea, pentru că unii dintre ei, după cum s-a văzut și la televizor și după ceea ce au identificat poliția și jandarmeria, n-au respectat izolarea la domiciliu.”
Ludovic Orban, premierul României

Riscurile care vin odată cu monitorizarea prin telefon

Deși măsurile stricte s-ar putea dovedi cele mai eficiente în limitarea răspândirii virusului, există și posibilitatea ca persoanele să fie afectate de o supraveghere mult prea strictă. Evident, asta ține și de felul în care fiecare stat gestionează situația. În cazul Rusiei sau Iranului, de exemplu, mulți contestă deciziile luate de autorități și consideră că pandemia este doar un pretext prin care să poată spiona în voie cetățenii.

Nici toți cetățenii din Coreea de Sud văd măsurile adoptate drept unele bune. De exemplu, o femeie din coreea spune că harta virtuală creată din datele locației cetățenilor a afectat-o. Aceasta spune că n-a mai frecventat barul de lesbiene la care obișnuia să meargă de teamă că, în cazul în care va fi infectată cu virusul, toată lumea îi va afla orientarea sexuală.

În Israel, însuși prim-ministrul a recunoscut că măsurile adoptate nu respectă întru totul drepturile cetățenilor. „Vom implementa măsuri pe care le-am implementat anterior doar împotriva teroriștilor. Unele dintre acestea vor fi invazive și vor aduce atingere vieții private a celor afectați”, a declarat prim-ministrul Israeulului, Benjamin Netanyahu.

Și în Rusia, pentru că aplicația implementată de autorități are acces la aproape toate datele din telefonul tău, e clar că posibilitatea ca autoritățile să le folosească și în alt scop este mare.