Tehnologia din secolul trecut trage DSP în jos: cum a fost omis un deces de coronavirus

Tehnologia din secolul trecut trage DSP în jos: cum a fost omis un deces de coronavirus
Alexandru Puiu
Google Urmărește pe Google

Data viitoare când te întrebi care este nivelul tehnologic al instituțiilor importante din România, să ai în vedere această situație care a dus la raportarea întârziată a unui deces de coronavirus în Capitală.

Timp de patru zile, o persoană decedată din București nu a fost inclusă în raportarea zilnică a Institutului Național de Sănătate Publică. Motivul a fost o ”deficiență tehnică” de la care s-ar putea să te bufnească râsul, dar se pare că așa funcționează instituțiile statului de la noi.

Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București (DSPMB) a avut o problemă cu faxul. Din cauza faptului că acea relicvă tehnică a secolului trecut nu a operat în parametrii, informații legate de un deces de coronavirus nu a mai făcut parte din comunicatul oficial. Ca referință, respectivul deces a survenit la Spitalul Universitar București.

„Deficiențe tehnice înseamnă că de pe numărul de fax la care se raporta inițial nu a fost luat raportul, din cauza procesului de mutare a sediului DSPMB”, se arată într-o precizare oficială a Grupului de Comunicare Strategică. Mai exact, spitalul a raportat însă faxul de la DSP nu funcționa.

Este vorba de cazul femeii de 84 de ani care a murit la Spitalul Universitar din cauza COVID-19, pe 27 martie. Din păcate, nu a fost raportat oficial, decât după ce a fost semnalat de presă, o situație foarte nefericită, una care scade, din nou, încrederea în eficiența autorităților.

Penibilul situației a fost amplificat și de reacția Institutului de Național de Sănătate Publică. Acesta s-a autosesizat după ce decesul cu pricina a apărut în Libertatea cu titlul Grupul de Înmormântare Strategică. Nici în București nu sunt raportați toți morții de COVID-19. În acel moment, s-au cerut informații suplimentarea DSP București și Spitalului Universitare de Urgență București pentru lămurirea situație.

Nu a durat mult până la publicarea unui răspuns oficial. Conform Grupului de comunicare strategică, răspunsul spitalului este că în 27 a fost înregistrat decesul unei persoane infectate cu noul coronavirus. Cazul ar fi fost raportat de către spital Direcției de Sănătate Publică București, însă aceasta a „uitat” să-l raporteze către Institutul National de Sănătate Publică. Explicația oficială a autorităților: „deficiențe tehnice generate de procesul de mutare a sediului DSPMB”.