30 apr. 2020 | 09:55

Țara din Europa care îți arată cât de bine ne-a mers în pandemie, în România

ACTUALITATE
Țara din Europa care îți arată cât de bine ne-a mers în pandemie, în România

În perioada pandemiei, când majoritatea țărilor din lume au decretat stare de urgență, drepturile omului au devenit istorie în mai multe țări. Peste noapte, câteva democrații s-au transformat în regimuri totalitare.

O analiză publicată de jurnaliștii Der Spiegel atrage atenția asupra unui trend îngrijorător din Europa Centrală și de Est. Este vorba de renunțarea la principii democratice în favoarea unui regim totalitar, impus de mai mulți șefi de stat. „Multe guverne din Europa Centrală și de Est, în special din Balcanii de Vest, au folosit starea de urgență și pandemia pentru a-și consolida puterea executivă și au limitat libertățile, dar Serbia este țara în care puterea a mers cel mai departe în subminarea statului de drept”, scrie cotidianul german „Der Spiegel”, preluat de agenția Beta. Cotidianul adaugă că politicienii din opoziție, activiștii pentru drepturile omului și presa independentă „vorbesc la unison despre încălcarea Constituției”.

În consecință, dacă ai simțit în vreun moment că autoritățile române ți-au limitat semnificativ drepturile și libertățile în această perioadă, trebuie să ai în vedere că situația este mult mai gravă în țări surprinzător de apropiate de a noastră.  În această perioadă, Serbia a devenit un exemplu greu de ignorat vizavi de cum să nu reacționezi în pandemie.

La sfârșitul lunii februarie, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, minimaliza epidemia de coronavirus, pentru ca apoi, evitând Parlamentul, să declare stare de urgență, ceea ce a condus la o „limitare serioasă a drepturilor și libertăților fundamentale”.

În teorie, conform cotidianului nemțesc, în Serbia,  „doar Parlamentul are dreptul să declare starea de urgență, dar o lacună din Constituție permite ca și președintele să declare stare de urgență, dacă puterea legislativă nu are această posibilitate”. De respectiva prevedere a profitat Vučić, sub argumentul interdicției de adunare din cauza pandemiei.

În mod previzibil, oamenii din Serbia sunt disperați. „Nu este prima dată când președintele evită Constituția. Astfel, Vučić este președintele Serbiei și președintele Partidului Progresist Sârb, deși Constituția îi interzice să dețină concomitent aceste funcții” – comentează cotidianul german, care apreciază că „puterea din Serbia nu are scrupule când încalcă Constituția”.

Spre deosebire de amenzile data în România celor care nu respectă restricțiile de circulație, în Serbia, foarte mulți oameni au fost arestați din acest motiv. Oamenii nu mai știu ce să facă, iar o intervenție a Uniunii Europene este foarte improbabilă, conform președintelui Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului din Serbia. Este „regretabil că în acest moment Uniunea Europeană nu vrea să vadă ce se întâmplă în Serbia. Ei au speranța că Vučić va contribui la rezolvarea conflictului kosovar și de aceea i se permite orice în plan intern”, a declarat Sonja Biserko.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele