Se dau 15.000 de euro pentru acești români. Ce trebuie să facă acum pentru o locuință eficientă energetic

Se dau 15.000 de euro pentru acești români. Ce trebuie să facă acum pentru o locuință eficientă energetic

Începând de anul acesta, cei care vor să crească eficiența energetică a propriei locuințe vor putea cere de la stat aproximativ 15.000 de euro, printr-un nou program de finanțare. Astfel, ți-ai putea dota casa cu sisteme de încălzire, izolație ori sisteme de iluminat mai economice.

Conform anunțului făcut de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) la începutul lunii trecute, ei interesați vor trebui să îndeplinească o serie de condiții și să depună mai multe acte pentru a obține fondurile nerambursabile. Așadar, începând de astăzi, conform unui comunicat al MMAP, este startul programului „Casa Eficientă Energetic”.

Scopul declarat al programului guvernamental este „reducerea consumului de energie din casele românilor și a emisiilor de gaze cu efect de seră”. Astfel, programul anunțat de autorități, ce se desfășoară pentru prima oară în acest an, finanțează persoanele fizice ce vor să crească eficiența energetică a locuinței cu 60% din costul acestor lucrări, dar nu mai mult de 70.000 de lei, adică aproape 15.000 de euro.

Ce trebuie să faci ca să obții banii

Printre condițiile pe care trebuie să le îndeplinești, dacă vrei să accesezi aceste fonduri nerambursabile, se numără: izolezarea termică a locuinței, schimbarea tâmplăriei exterioare, instalarea sau modernizarea sistemelor de încălzire și de furnizare a apei calde, modernizarea sistemului de iluminat locuința, prin folosirea de becuri cu LED și a senzorilor de mișcare, dar și montarea obloanelor ori jaluzelelor exterioare.

Printre etapele de obținere a banilor, se numără înregistrarea și depunerea unui dosar de finanțare (cu actele aferente necesare pe care le găsești aici). De asemenea, cei interesați “vor putea depune online cererea pentru prima energetică, însoțită de un certificat de performanţă energetică inițial și un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea. Imediat după acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare și au la dispoziție 60 de zile pentru a pregăti dosarul investiției. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe și se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni. La final, AFM decontează 60% din investiție, după un nou audit energetic al casei”.

Dacă vrei să te înscrii în acest program, instrucțiunile și aplicația de înscriere pot fi găsite aici.

 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI