Samsung S11 ar avea aceste opțiuni surpriză pentru camera foto

Samsung S11 ar avea aceste opțiuni surpriză pentru camera foto
Răzvan Băltărețu
Răzvan Băltărețu
11:47 03.01.2020

Samsung Galaxy S11 va fi lansat abia în primăvară. Dar până atunci e timp să aflăm ce pregătește compania pentru noul telefon. Astfel, Samsung S11 ar fi cel mai performant telefon, dar nu doar prin hardware.

Una dintre cele mai bune surse pentru informații despre telefoane noi, cum e cazul cu Samsung S11, e codul sursă al sistemului de operare. În acest caz, One UI 2.0 cu Android 10, sistem de operare pe care îl va folosi și Samsung S11, dezvăluie câteva detalii despre ce pune compania în aplicația camerei foto.

Noutățile din Samsung S11 când vine vorba de camera foto

Cea mai interesantă abordare ar fi ceea ce poți numi „scaunul regizorului”. Mai precis, telefonul va avea multe camere, așa că ar trebui să poată fi folosite în tandem și mai util ca pe oricare alt Android. Apple face asta cu iPhone 11, dar prin aplicația Filmic Pro.

Samsung ar vrea să preia opțiunea din Filmic și s-o integreze în aplicația camerei. Conform informațiilor disponibile la acest moment, ai putea selecta un punct de interes – să zicem un om – și telefonul îl va putea filma continuu, schimbând automat între obiectivele camerei foto.

Apoi, ar fi opțiunea Single Take Photo. Telefonul urmărește automat un cadru cu mai mulți subiecți și face poză când toți sunt atenți la cameră – sau sunt în cel mai bun moment al lor.

În Samsung S11, compania ar readuce și modul Pro Video prin care să controlezi toate setările. A existat așa ceva în trecut, dar Samsung a eliminat opțiunea în modelele ulterioare.

În fine, ar mai fi o actualizare și-a modurilor pentru defocalizarea fundalului. Cu atât de multe camere, printre care și un senzor pentru măsurarea adâncimii de câmp, compania ar vrea să mizeze mai mult pe îmbunătățirea modurilor pentru portet. Ar fi incluse în noul telefon patru moduri noi.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI