Prima zi de școală a ajuns și pe Google: ce-a apărut pe prima pagină chiar pe 14 septembrie

Prima zi de școală a ajuns și pe Google: ce-a apărut pe prima pagină chiar pe 14 septembrie
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Prima zi de școală în 2020 începe ciudat: unii elevi vor face cursuri online, alții offline. Google marchează momentul cu un doodle pe prima pagină.

Conform cifrelor oficiale, pe 14 septembrie încep școala peste trei milioane de elevi. Dar dintre aceștia circa 100.000 fac școală de acasă, online. Totuși, încă nu au toți tablete sau laptopuri ori o conexiune stabilă la internet. Totodată, pentru prima zi de școală sunt și problemele vechi: lipsa manualelor, lipsa toaletelor, lipsa avizelor ISU de funcționare.

Înainte de prima zi de școală, aproape 150 de dascăli s-au pensionat în regim de urgenţă. Alți aproape 300 sunt deja infectați cu noul coronavirus, sunt plasați în carantină și circa 100 sunt internați în spital.

Prima zi de școală marcată pe Google cu un doodle

prima pagina google prima zi de scoala

După cum vezi, Google a adus la un loc, în acest doodle, mai multe elemente care aduc aminte de școală: caiete, trusa de geometrie, un calendar, un calculator, o ruletă, dar și un laptop și, spre deosebire de alți ani, o mască medicala. Practic, Google s-a adaptat la ce înseamnă prima zi de școală în această perioadă.

În ceea ce privește situația pentru sistemul educațional, în București, mai multe școli care erau inițial în scenariul galben au cerut să treacă în scenariul roșu din cauza lucrărilor de reabilitare care nu sunt gata. În total, sunt 29 de școli care vor rămâne închise. Restul de 607 vor funcționa în scenariul galben, cu învățământ hibrid.

Mai mult, în 12.423 de şcoli, elevii pot merge fizic la cursuri. În 4.915 va fi adoptat scenariul hibrid de învăţare. La nivel național, în 262 de şcoli elevii vor învăţa exclusiv online, chiar din prima zi de școală.

Ca structură, acest an școlar are semestrul I de 17 săptămâni (14 septembrie – 29 ianuarie 2021) și semestrul al II-lea de 17 săptămâni de cursuri (8 februarie – 18 iunie 2021). Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 32 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 4 iunie 2021.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI