Previziuni | La ce să te aștepți de la 2020 și de la noul deceniu

Previziuni | La ce să te aștepți de la 2020 și de la noul deceniu
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ciprian Ioana
Ciprian Ioana
11:18 01.01.2020

2020 marchează începutul celui de-al treilea deceniu al secolului XXI. Va fi un an plin cu provocări, iar oamenii care au pe mână cele mai mari sume de bani știu acest lucru. Hai să vezi cu ce probleme se vor confrunta în noul an.

2020 va fi marcat, fără doar și poate, de noile trenduri din tehnologie. Există ambiții mari de cucerire a spațiului, de implementarea la scară largă a tehnologiei 5G. Asta înseamnă orașe mai inteligente, mașini autonome și multe altele.

Numai că avansul tehnologiei înseamnă, poate în mod paradoxal, regresul planetei din punct de vedere al schimbărilor climatice. Și asta poate fi marea provocare a anului 2020. Pentru că încălzirea globală atrage după sine o serie de probleme, care pot fi sau nu gestionate. În ambele situații, e nevoie de foarte mulți bani.

Vor fi necesare investiții uriașe pentru a minimiza pagubele. Pentru că ele vor exista.

Provocările anului 2020

Investitorii se uită cu interes, dar și cu grijă spre anul 2020, după cum se arată într-o analiză Reuters. Ultimul deceniu a fost unul de creștere continuă, dar asta pentru că economia mondială se recupera dupa criza mondială. De la an la an, acțiunile au crescut semnificativ, iar giganții din tehnologia au dominat totul. E clar că tot ei vor trasa și viitorul. Și vor începe din 2020.

Mulți economiști cred că noul an va duce la o reașezare. Poate fi o recesiune, dar nu e exclusă nici o criză mondială în adevăratul sens al cuvântului. E deja cel mai lung ciclu de creștere economică și nu prea te mai poți duce-n sus de aici. Marea provocare o reprezintă schimbările climatice.

Un raport ONU venea, recent, cu un avertisment extrem de dur și arăta că oamenii s-ar putea lupta pentru supraviețuire. Lumea se îndreaptă spre un „apartheid climatic”, după cum atrăgeau atenția experții.

Cu alte cuvinte, impactul încălzirii globale va submina probabil nu doar dreptul elementar la viaţă, apă, hrană şi adăpost pentru sute de milioane de oameni, ci şi democraţia şi statul de drept.

Cu alte cuvinte, va exista foamete în multe locuri ale lumii, dar vor dispărea și democrațiile. Drepturile omului vor deveni un termen de domeniul trecutului.

Pariul pe energia verde

În tot acest context, e lesne de înțeles de ce se caută surse de energie regenerabile și cât mai puțin dăunătoare mediului înconjurător. Industria auto a găsit soluția în electrice, alte business-uri, de asemenea, încearcă să încetinească încălzirea planetei.

Sunt miliarde de dolari investite în alternative la sursele poluante, dar nu e atât de ușor. Pentru că nu e vorba numai despre a face planeta mai curată. Contează și cu cine o faci. Îmbătrânirea populațiilor reprezintă o altă problemă.

Speranța de viață a crescut, într-adevăr, în ultimele decenii, dar asta nu înseamnă că lumea care trăiește mai mult trăiește și mai bine.

O populație îmbătrânită pune presiune pe bugetele de asigurări de sănătate.

Pe de altă parte, tehnologia a evoluat puternic și va continua să facă acest lucru și-n 2020. Următorul deceniu ar putea reprezenta începutu unei ere inteligente: telefoane inteligente există deja, dar vor urma orașe inteligente, mașini inteligente și alte dispozitive care stau la baza IoT – Internet of Things.

Oricum ar fi, următorii zece ani se anunță extrem de interesanți. Schimbările vor fi majore și vor veni din 2020, iar adaptarea va fi cuvântul cheie. 

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI