Planeta va deveni prea fierbinte pentru oameni: trei miliarde de locuitori vor fi afectați

Planeta va deveni prea fierbinte pentru oameni: trei miliarde de locuitori vor fi afectați

Schimbările climatice reprezintă o problemă pentru planeta noastră, iar temperaturile în creștere vor ajunge să afecteze o cantitate uriașă de locuitori din populație.

Un nou studiu arată că problema poate fi mai mare decât ne-am fi așteptat. În cazul în care Pământul continuă să se încălzească în ritmul în care o face în prezent, în 50 de ani, zonele în care locuiesc peste trei miliarde de oameni ar putea ajunge să fie prea fierbinți pentru corpul uman.

De fapt, cea mai mare parte a populației planetei trăiește în zone în care temperatura medie anuală este cuprinsă între 11 și 15 grade Celsius. O parte mult mai mică a populației trăiește în zone cu temperaturi medii anuale cuprinse între 20 și 25 de grade Celsius.

Totuși, e important de luat în considerare faptul că planeta se încălzește în mod continuu. Potrivit studiilor, Pământul se va încălzi cu 3°C până în 2100. Trei grade poate nu ți se par mult, însă pământul se încălzește mult mai rapid decât apele. Astfel, până în 2070, temperaturile pe care oamenii le experimentează ar putea să ajungă să fie cu 7,5°C mai mari decât sunt în prezent.

Planeta noastră ar putea să nu mai ofere condiții potrivite pentru oameni

Pământul se încălzește într-un ritm extrem de accelerat din cauza emisiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă. Acest lucru va face va temperaturile experimentate de oameni să se schimbe mai mult în următoarele decenii decât s-au schimbat în ultimii 6.000 de ani.

Regiunea Sahara din Africa este una dintre cele mai fierbinți zone de pe planeta Pământ. Vorbim despre temperaturi anuale de peste 29°C. Aceste condiții extreme se găsesc pe aproximativ 0,8% din totalul suprafeței planetei. Potrivit noului studiu, aceste zone fierbinți s-ar putea extinde considerabil în deceniile care urmează. Astfel, până în 2070, vor ajunge pe o suprafață de 19% din totalul planetei și vor afecta aproximativ 3,5 miliarde de locuitori ai Pământului. Zonele afectate vor fi Africa sub-sahariană, America de Sud, India, Asia de sud, Peninsula Arabă și Australia.

Vestea puțin mai îmbucurătoare e că oamenii de știință spun că prin reducerea nivelului de emisii de carbon va reduce la jumătate numărul de persoane afectate de aceste condiții brutale.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI