12 aug. 2020 | 07:30

Piața imobiliară, una din victimele pandemiei: ce s-a întâmplat cu prețurile în orașele României

ACTUALITATE
Piața imobiliară, una din victimele pandemiei: ce s-a întâmplat cu prețurile în orașele României

Va mai trece mult timp până când ne vom da seama cu adevărat care sunt urmările pe termen lung ale pandemiei. Un lucru este însă sigur, printre victime se numără și piața de imobiliare.

La nivelul României, deja de câteva luni, prețurile la apartamente au scăzut simțitor. Doar în luna iulie, în orașele mari ale țării, s-a putut observa o descreștere cu 1,8% față de luna precedentă. Devalorizarea se aplică atât la locuințele noi, cât și cele vechi. În mod previzibil, au existat și excepții de la regulă, dar predominant, trendul a fost descrescător.

„Marjele de scădere consemnate luna trecută în marile centre regionale s-au situat sub media națională de 1,8%, care ia în calcul mai multe orașe din țară. Faptul că cinci din cele șase mari orașe s-au înscris pe o traiectorie descendentă a prețurilor, deși datele statistice indică o revenire a activității de tranzacționare – avem o creștere inclusiv in iulie față de iunie – poate fi pus pe seama efectelor perioadei de lockdown dar și a faptului că ne aflăm, totuși, în plin sezon estival, mulți români profitând de menținerea măsurilor de relaxare pentru a merge mai repede în vacanță”, spune Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro

În Capitală, scăderea a fost în iulie de aproximativ 1,4 procente față de mai, până la o medie 1376 euro pe metru pătrat. Ca referință, în iunie, vorbeam de 1396 de euro pe metru pătrat util. În funcție de tipul locuinței, a existat o scădere de 0,9% în cazul locuințelor vechi și 1,7% la apartamente noi. 

În Brașov, scăderea în iulie a fost e 0,8%, până la o medie de 1195 euro pe metru pătrat util, în scădere de la 1205 euro. La poalele Tâmpei, scăderea a fost de 1,8% pentru locuințe vechi, în timp ce apartamentele noi s-au apreciat cu 2%.

Scăderea din Cluj a fost un pic mai mică, de 0,6%, dar prețurile practicate de agenții în acest oraș continuă să fie cele mai mari din țară, 1804 euro pe metru pătrat util, în scădere de la 1815 euro. Defalcat, scăderea a fost de 0,6% la apartamente vechi și 0,8% la apartamente noi, cu o diferență de 40 de euro pe metru pătrat între cele două.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele