Peste 1.000 de miliarde euro, fonduri de pandemie: cine va avea de câștigat

Peste 1.000 de miliarde euro, fonduri de pandemie: cine va avea de câștigat

Comisia Europeană lucrează de ceva timp la un proiect financiar pentru ajutorarea economiilor distruse de pandemia de coronavirus. În mod previzibil, nu toată lumea este încântată de această manifestare de solidaritate.

Dacă totul merge bine, miercuri va fi aprobat în cadrul Comisiei Europene un fond de stimulare de 1000 de miliarde de euro. Aceasta este suma care, conform calculelor oficialilor de la Bruxelles, ar facilita depășirea crizei economice provocate de coronavirus. Din păcate, materializarea acestui proiect are în spate negocieri dificile între marile puteri europene, divizate de conceptul solidarității financiare.

Primele detalii despre această inițiativă au devenit publice la aproximativ o săptămână după ce autoritățile de la Paris și Berlin au propus crearea unui fond de 500 de miliarde de euro. Suma respectivă ar fi fost atinsă prin implementarea unui mecanism prin care datoriile europene ar fi fost puse la comun de către toate țările membre. Momentul respectiv a fost unul istoric, în contextul în care Merkel nu s-a mai arătat până la acea oră încântată de astfel de inițiative.

Propunerea prezentată de Emmanuel Macron și Angela Merkel prevedea atunci că, CE finanțează recuperarea prin împrumuturi de pe piețe „în numele UE” și că banii sunt apoi transferați către cele mai afectate țări, sectoare și regiuni, dar nu ca împrumuturi.

Revenind însă la proiectul de miercuri de 1000 de miliarde, cancelarul Angela Merkel ar putea juca, din nou, un rol esențial în discuții. Din câte se pare „ea poate negocia într-un spirit de cooperare cu țările apropiate de Germania, în limitele solidarității” între statele membre, subliniază analiștii consultati de AFP.

Cei mai importanți opozanți ai acestei manifestări de solidaritate sunt țările nordice, care au reacționat foarte bine la pandemie și au reușit să-i minimizeze efectele asupra economiei. Oficialii din acea regiune critică laxitatea bugetară a partenerilor din sudul Europei, cei mai afectați de pandemie, dar și cei mai îndatorați și pentru care este mai scump să împrumute. Punctual, cele mai îndârjite sunt Olanda, Austria, Danemarca.
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI