Pericolul din WhatsApp la care să fii mai atent ca niciodată

Pericolul din WhatsApp la care să fii mai atent ca niciodată
Sursa foto: Jamie Street / Unsplash

Specialiști în securitate cibernetică avertizează că aplicații de mesagerie, ca WhatsApp, au devenit o sursă importantă prin care infractorii cibernetici își atacă victimele.

Pe fondul limitării deplasării și muncitului de-acasă, aplicațiile de mesagerie au devenit mai folosite ca niciodată. WhatsApp e în centrul atenției în mod special. Specialiști Bitdefender avertizează că în perioada asta trebuie să fii mai atent ca niciodată.

Atacurile diferă, de la clasicele mailuri de tip phishing și site-uri periculoase, la reclame frauduloase și mesaje false. Cele din urmă au un loc aparte pe Facebook, Twitter sau pe WhatsApp. Conform specialiștilor, infractorii cibernetici vor face orice pentru a profita de utilizatori, în special acum, când oamenii se bazează pe internet mai mult ca niciodată pentru a se informa în această perioadă.

Mai mult, ca să lupte cu știrile false, Facebook a anunțat pentru WhatsApp un parteneriat cu OMS.

Cu toate acestea, știrile false și fraudele nu reprezintă singura amenințare care merită atenția noastră. Infractorii cibernetici vor recurge cel mai probabil la aplicațiile de mesagerie instantanee pentru a trimite mesaje cu conținut contextual. Caută astfel să te determine să accesezi un link fraudulos care pare legitim.

Ce măsuri de siguranță îți poți lua pe WhatsApp și nu numai mai ales în perioada asta

În cazul în care primești un mesaj suspect din surse pe care nu le cunoști, urmează câteva reguli simple ca să eviți să ai probleme. Regulile se aplică pentru orice serviciu online, de la mail și Facebook până la WhatsApp sau chiar SMS.

  • Nu da atenție mesajului
  • Nu accesa link-ul din mesaj, nu furniza informații cu caracter personal și nu face plăți la recomandarea expeditorului
  • Dacă ai primit mesajul prin WhatsApp, blochează numărul
  • Dacă furnizorul tău de servicii sau telefonul permite filtrarea personalizată, raportează mesajele ca fiind spam
  • Raportează orice utilizare necorespunzătoare, mesaj spam sau activitate frauduloasă deținătorului platformei
  • Colectează informații oferite de furnizorul tău de servicii medicale și autoritățile locale
  • Asigură-te că soluția ta de securitate este actualizată
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI