31 mart. 2020 | 15:25

Părinții primesc până la 150 de euro de la stat: cum pot fi folosiți banii

ACTUALITATE
Părinții primesc până la 150 de euro de la stat: cum pot fi folosiți banii
Guillaume de Germain / Unsplash

Pentru părinții care au nevoie de-o bonă, dar nu-și permit, un proiect de lege care să-i ajute tocmai a fost promulgat. Acesta a fost adoptat de Parlament la mijlocul lunii martie. Suma e de 150 de euro.

Legea ajutorului de până la 150 de euro pentru părinți va intra în vigoare în 60 de zile de la promulgare. Pentru acordarea ajutorului financiar, autoritățile locale trebuie să aprobe după publicarea legii metodologia de aplicare în termen de 45 de zile. Fac asta prin hotărâre a consiliului local.

O mențiune aici e că suma de bani va fi primită, dar au dreptul la ea doar părinții cu copii ante-preșcolari. Adică e vorba de copii foarte mici, iar banii trebuie cheltuiți pentru bonă. Cuantumul maxim propus a fost echivalentul în lei a sumei de 150 euro, la data inițierii preiectului, pentru fiecare copil de vârstă ante-preșcolară.

Părinții depind de deciziile la nivel local

Ajutorul este acordat din bugetele locale. Astfel, primarul este autoritatea care asigură punerea în aplicare a prevederilor legale. În ceea ce privește calificarea pentru acest beneficiu, sunt câteva cerințe. Înainte de toate, se califică persoanele care au în întreținere copii de vârstă preșcolară, ale căror venituri sunt de până la 3.500 lei pe membru de familie și care se află într-una din următoarele situații.

Părințele care primește banii e cel care locuiește statornic cu copilul. Are, totodată, calitatea de reprezentant legal al copilului și se ocupă de creșterea și îngrijirea acestuia. Sau este persoana desemnată de părinte pentru întreţinerea copilului, pe perioada absenţei părinţilor, conform prevederilor art. 104 din Legea nr.272/2004. Aceasta ultimă situație cuprinde și bunicii care stau cu copiii.

Ajutorul pentru plata bonelor va fi diferențiat, în funcție de veniturile pe membru de familie, notează Profit.ro. Astfel, până la 2.100 lei suma e de 710 lei. Între 2.101 lei și 2.500 lei suma e 550 lei. Apoi, sub 3.000 de lei suma e de 390 lei, iar între 3.001 lei până la 3.500 lei suma e 250 lei.

Vestea mai bună e că, potrivit proiectului, ajutorul financiar este acordat lunar, pentru fiecare copil de vârstă preșcolară.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele