O grupare importantă de hackeri, arestată în Rusia: au făcut pagube la nivel global

O grupare importantă de hackeri, arestată în Rusia: au făcut pagube la nivel global

Rușii sunt unii dintre cei mai faimoși hackeri de pe planetă pentru că, în mare parte, statul le ignoră activitatea. Există însă o condiție pe care trebuie să nu o încalci.

Investigatorii ruși au demontat o grupare de hackeri formată din nu mai puțin de 25 de persoane. Printre ei, se numără și un hacker faimos care a mai ajuns după gratii în trecut pentru acțiuni similare. Este important de reținut că autoritățile de la Moscova nu au fost foarte transparent în privința numelor celor care au fost arestați, dar un nume important a scăpat publicității.

Bloggerul Andrey Sporov a atras atenția asupra faptului că Alexey Stroganov este inclus pe listă. În mediul online, hackerul cu pricina este supranumit Flint. Conform informațiilor obținute de Krebs on Security, în ultimul deceniu, Stroganov s-a implicat în aproape orice operațiune majoră de fraudă bancară. Banii obținut, de ordinul a câteva sute de milioane de dolari au fost ulterior transformați în criptomonede prin intermediul BTC-e, o instituție bancară virtuală care, între timp, a fost închisă de către autorități.

Pentru prima oară, Stroganov a ajuns după gratii în 2006. La momentul respectiv, a fost condamnat la șase ani după gratii, împreună cu asociatul său, Gerasim Selivanov. Cei doi au fost însă eliberați după aproximativ doi ani. Numele lui Selivanov se află de asemenea pe lista arestaților din ultimele zile.

La prima vedere, nu a fost foarte clar de ce s-au implicat autoritățile ruse în acest caz, dar motivația pare să fie una surprinzător de simplă. Printr-o tentativă recentă de fraudă, hackeri au exploatat ruși vulnerabili de pe teritoriul țării lui Putin. Aparent, acesta este singurul lucru pe care hackerii trebuie să nu-l facă în Rusia.

În acest moment, nu este foarte clar dacă gruparea de hackeri va primi o sentință de termen lung, fapt destul de improbabil în fosta uniune sovietică.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI