Noua tehnologie care va face scannerele cu raze X mult mai ieftine

Noua tehnologie care va face scannerele cu raze X mult mai ieftine

Cercetătorii Universității de Stat din Florida au dezvoltat un nou material care ar putea fi folosit pentru a face detectoare de raze X flexibile, care sunt mai puțin dăunătoare mediului și costă mai puțin decât tehnologiile existente.

Echipa condusă de Biwu Ma, profesor în cadrul Departamentului de Chimie și Biochimie, a creat scintilatoare cu raze X care utilizează un material ecologic. Cercetarea lor a fost publicată în revista Nature Communications.

„Dezvoltarea materialelor de scintilație cu costuri reduse care pot fi fabricate cu ușurință și care au o performanță bună rămâne o mare provocare”, a spus Ma. „Această lucrare deschide calea pentru explorarea unor noi abordări pentru a crea aceste dispozitive importante”, a explicat el.

Cum funcționează noua tehnologie

Scintilatoarele cu raze X transformă radiația unei raze X în lumină vizibilă și sunt un tip comun de detector de raze X. Spre exemplu, când vizitezi dentistul sau aeroportul, scintilatoarele sunt folosite pentru a-ți face poze dinților sau pentru a-ți scana bagajele.

De-a lungul timpului, s-au folosit diverse materiale pentru fabricarea scintilatoarelor cu raze X, dar pot fi dificile sau costisitoare de fabricat. Unele evoluții recente utilizează compuși care includ plumb, dar toxicitatea plumbului ar putea fi o preocupare pentru mediul înconjurător.

Însă echipa lui Ma a găsit o altă soluție. Au folosit compusul halogenură organică de mangan, pentru a crea scintilatoare care nu folosesc plumb sau metale grele. Compusul poate fi utilizat pentru a produce o pulbere care are o performanță foarte bună pentru imagistică și poate fi combinat cu un polimer pentru a crea un compozit flexibil, care poate fi utilizat ca scintilator. Această flexibilitate extinde utilizarea potențială a acestei tehnologii.

„Cercetătorii au realizat scintilatoare cu o varietate de compuși, dar această tehnologie oferă ceva nou, care combină costurile reduse cu performanțe ridicate și materiale ecologice”, a spus Ma. „Când luați în considerare și capacitatea de a realiza scintilatoare flexibile, este o cale promițătoare de explorat”, adaugă omul de știință.

Ma a primit recent o subvenție pentru Commercialization Investment Program GAP de la Biroul FSU al vicepreședintelui pentru cercetare pentru a dezvolta această tehnologie. Astfel, aceste subvenții îi ajută pe membrii facultății să își transforme cercetarea în posibile produse comerciale.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: