Filmul Mortal Kombat încă e cea mai bizară adaptare a unui joc video, chiar și la 25 de ani de la lansare

Filmul Mortal Kombat încă e cea mai bizară adaptare a unui joc video, chiar și la 25 de ani de la lansare

Filmul a apărut imediat după ce jocul video a devenit favoritul publicului. Jocul a fost lansat în 1992, iar filmul trei ani mai târziu pe 18 august 1995. După 25 de ani de la apariție încă e la fel de ciudat.

La jumătatea anilor ’90 au fost doar câteva filme după jocuri video, majoritatea fiind considerate eșecuri, precum Super Mario Bros din 1993. Mortal Kombat a fost primit mai bine de criticii de la acea dată și a devenit ulterior un clasic.

Ce ține filmul Mortal Kombat în viață chiar și după 25 de ani?

Se pare că amestecul ciudat dintre un Pulp Fiction de calitate mai joasă și o valoare de producție fantastică, după cum notează cbr.com. Un lucru care se poate observa imediat este că regizorul filmului este acum o persoană față de care un procent semnificativ al fanilor jocurilor video și filmelor își exprimă nemulțumirile: Paul W.S. Anderson.

Anderson a fost mintea din spatele unora dintre cele mai dezamăgitoare adaptări făcute vreodată, de la franciza Resident Evil, până la Alien vs. Predator. Anderson a declarat că preferă să-și facă filmele pentru fanii de film mainstream, și nu pentru critici.

În cazul Mortal Kombat, Anderson era încă la începutul carierei sale. A fost al doilea film al său, fiind în continuare cel mai bine clasat, aflându-se la un procent de 47% pe Rotten Tomatoes. De asemenea, este pe locul al șaselea în ceea ce privește filmele adaptate după jocuri video, celelalte cinci fiind realizate după 2018.

Unul dintre lucrurile care fac Mortal Kombat atât de distractiv este acțiunea, în mare parte exagerată și siropoasă, Christopher Lambert, în rolul lui Raiden fiind cu siguranță regele exagerărilor.

Rolul lui Raiden fusese inițial distribuit lui Sean Connery, dar, într-o notă cumva amuzantă, acesta a refuzat spunând că vrea să joace golf. Fără să-și dea seama, a fost o binecuvântare, deoarece Lambert domină orice cadru în care apare, oferind linia ridicolă care a adus succesul filmului.

Nota ridicolă a fost păstrată și cu implicarea lui Anderson, întrucât acesta a permis actorilor să improvizeze pe tot parcursul filmării. Replica “Ăștia erau ochelari de soare de 500 de dolari” a lui Johnny Cage s-a născut din acest motiv.

Aceste replici au făcut ca filmul să fie mult mai distractiv decât promitea scenariul. Dar pe lângă replicile ieșite din comun, un rol important l-au avut și coloana sonoră, coregrafia de luptă pentru artele marțiale și chiar designul platourilor de filmare. Producătorii au vrut să filmeze în Thailanda, deoarece doreau peisaje reale, vaste, iar toate echipamentele trebuiau aduse zilnic pe vapoare.

Împreună, toate aceste elemente au creat ceva la care nimeni nu se aștepta. Mortal Kombat a ajuns să devină unul dintre cele mai ciudate și plăcute filme adaptate din jocuri video din istorie.

Warner Bros a confirmat lansarea unui nou film Mortal Kombat, programat pentru ianuarie 2021. Va aduce oare acesta moartea clasicului din ’95? Rămâne de aflat.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: