Ce înseamnă un minut pe internet: sute de mii de ore pe Netflix și zeci de milioane de mesaje pe WhatsApp

Ce înseamnă un minut pe internet: sute de mii de ore pe Netflix și zeci de milioane de mesaje pe WhatsApp

Internetul e evoluat extrem de mult în ultima vreme, iar vitezele au ajuns la niveluri pe care nu și le imaginau mulți nici măcar la începuturi. Dacă ești curios, iată ce se întâmplă pe internet în doar un minut – adică 60 de secunde.

Internetul e mediul în care mulți dintre noi își petrec mare parte din timp. Fie că e vorba de job, socializare, entertainment sau orice altceva, aplicații ca Facebook, Netflix sau WhatsApp au devenit nelipsite. Pandemia chiar i-a făcut pe mulți să petreacă și mai multe ore pe internet.

Cei de la Visual Capitalist au venit cu un studiu extrem de interesant care-ți arată ce se întâmplă într-un minut pe internet: câţi bani se cheltuie şi câte mesaje se trimit în anul pandemiei.

Ce înseamnă un minut pe internet

Ce se intampla pe internet intr-un minut

Potrivit datelor Visual Capitalist, un singur minut pe internet conține peste 400.000 de ore de video transmise pe Netflix către utilizatori, 500 de ore de videoclip sunt încărcate de utilizatori pe Youtube și aproape 42 de milioane de mesaje sunt trimise prin WhatsApp. Ți se pare un volum uriaș de informații de date, nu-i așa?

Ei bine, chiar așa e. Unde mai pui că, în același minut de interne,  208.333 de oameni se loghează la întâlnirile pe Zoom și aproape 70.000 (69.444 mai exact) de CV-uri sunt trimise pe LinkedIn. Iată ce se întâmplă și pe Facebook.

Pe Facebook, se încarcă 147.000 de fotografii şi se trimit 150.000 de mesaje, iar TikTok este instalat de 2.704 ori. În acelaşi timp, într-un singur minut oamenii fac cumpărături online de 1 milion de dolari, Amazon expediază 6.500 de pachete, şi 3.805 de dolari sunt cheltuiţi pe aplicaţii mobile.

Nici nu-i de mirare, așadar, că giganții Facebook, Amazon și Google creionează după bunul plac nu numai comportamente, ci și întreaga arhitectură economică a lumii. În acest proces, au ajuns din urmă giganţi cu vechime, cum ar fi Apple și Microsoft.

Și internetul evoluează. Dacă ultimul deceniu servește drept punct de referință, ne putem aștepta la o concurență mai mare și mai intensă între companiile tehnologice, notează Visual Capitalist.  Toate semnele indică faptul că activitatea pe internet avansează spre alte recoduri, dacă nu din cauza 5G și a progreselor sale asociate, atunci probabil din cauza creșterii constante a persoanelor care au acces la internet.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI