03 iul. 2020 | 06:00

Milioane de români, afectați: abia acum s-a aflat adevărul despre creșterea pensiilor, de la Cîțu

BANI
Milioane de români, afectați: abia acum s-a aflat adevărul despre creșterea pensiilor, de la Cîțu

În timp ce foarte mulți români au continuat să viseze la creșterea pensiilor cu 40%, ministrul Finanțelor a oferit, în sfârșit, valoarea reală a măririi.

Din cauza pandemiei de coronavirus, dar și a altor probleme financiare cu care se confruntă România la această oră, pensiile românilor nu pot fi amplificate în concordanță cu legislația în vigoare. În teorie, există o lege care a trecut de Parlament și care presupune mărirea pensiilor cu 40%. În practică, conform celor mai recente afirmații din partea ministrului Finanțelor, orice mărire care depășește 10% este departe de a fi realistă.

Într-un mod cât se poate de practic, Florin Cîțu a declarat într-o intervenție la Realitatea Plus că o mărirea a pensiilor cu 40% ar fi un dezastru pentru România, cu consecințe pe termen lung. Argumentul este departe de a fi absurd, într-o perioadă de criză economică globală.

„Înţelegem foarte bine că există această problemă şi pentru pensionarii din România. Nu este doar un lucru populist ceea ce facem, această creştere de 10%, este şi o datorie morală. Dar acest 10% este ce se poate face acum. (…) 10% înseamnă anul viitor un punct procentual creştere a cheltuielilor bugetare, deci chiar şi 10% înseamnă foarte mult, iar 40% înseamnă România izolată în faţa investitorilor străini. Rămânem izolaţi. Şi înseamnă imediat o destabilizare a finanţelor publice în România. Este un cost mult prea mare, pe care nu putem să-l ducem. 40% (majorare a pensiilor n.r) era un risc major pentru stabilitatea economică într-o perioadă de creştere economică cu 4%. Într-o perioadă de criză economică globală, aşa ceva este dezastru pentru România.”
Florin Cîţu

Rămâne acum ca Guvernul să găsească argumentul legal pentru a contrazice legea votată de parlament care prevede creșterea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie. Ca referință, proiectul respectiv a fost inițiat de PSD, partidul majoritar în parlament.

„Aceasta o să fie o decizie politică, aşa cum am luat decizia şi pentru a proroga şi legea cu dublarea alocaţiilor. Vom găsi o soluţie. Mai greu a fost să găsim resursele pentru a creşte pensiile şi cu 10%, este un efort bugetar important într-un an în care avem nevoie de investiţii, într-un an în care avem nevoie de a creşte capacitatea de producţie a economiei, de a salva companii, de a salva locuri de muncă. În timp ce noi vorbim de această creştere a pensiilor, sunt zeci de mii, sute de mii de români care au fost în şomaj tehnic, un milion de oameni au fost în şomaj tehnic, şi acolo este un efort bugetar, pentru că am plătit pe de o parte şomajul tehnic, dar ca să îi ajutăm să se întoarcă la locul de muncă avem un program prin care plătim 41,5% din salariu”, a concluzionat ministrul Florin Cîţu.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele