Microsoft și-a enervat utilizatorii cu cea mai stupidă eroare din Windows 10

Microsoft și-a enervat utilizatorii cu cea mai stupidă eroare din Windows 10

Microsoft a reușit să-și supere utilizatorii cu o eroare extrem de stupidă la Windows 10. Dacă nu erau suficiente erorile de până acum din acest sistem de operare.

Microsoft a tot fost în centrul atenției în ultima vreme. Și n-au fost neapărat știri de bine despre compania americană. Luna trecută, când Microsoft încerca să-i forțeze pe utilizatori să facă upgrade (pentru că înceta suportul pentru Windows 7), poza de fundal a dispărut de pe versiunile de desktop vechi.

Aveai un fundal negru, indiferent de ce wallpaper setai, dacă te aflai în situația în care foloseai un Windows mai vechi.

Între timp, au apărut noi probleme. Iar eroarea apărută la Windows 10 e dintre cele mai stupide.

Microsoft, eroare la Windows 10

Mai mulți utilizatori s-au plâns că bara de căutare ale sistemului Windows 10 nu mai funcționează. E vorba de acel search bar în care tastezi pentru a găsi mai repede ceva stocat în memoria calculatorului tău. Încă de dimineață, zeci de utilizatori s-au plâns de această problemă.

Atunci când tastau numele unui fișier, sistemul nu le oferea nimic în schimb, ci doar un fundal negru, ca în imaginea de mai jos:

La nivel mondial, 800 de milioane de utilizatori folosesc Windows 10. Sigur, cifrele îi arată pe cei care au licență pentru acest sistem de operare, pentru că, în realitate, numărul lor e mult mai mare.

Posibil ca problema să fi apărut din cauza integrării motorului de căutare Bing Windows 10. Mai ales că unii utilizatori au decis să dezinstaleze Bing și au observat că problema a dispărut.

Cum-necum, Microsoft trebuie să vină cu niște explicații. Chiar dacă problema e una stupidă, ea trebuie să fie rezolvată, iar americanii trebuie să vină cu niște clarificări. Chiar dacă vin sub formă de scuze.

De precizat că NSA avertiza recent că Windows 10 are niște vulnerabilități mari care pot fi exploatate de hackeri. Dar Microsoft insista că acel bug la care face referire NSA a fost rezolvat și nu mai există niciun risc.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI