Avertismentul Mega Image: înșelătoria care le promite românilor vouchere de 2.500 lei

Avertismentul Mega Image: înșelătoria care le promite românilor vouchere de 2.500 lei
Sursa foto: Mega Image / Facebook

Lanțul de magazine Mega Image e vizat în perioada asta de o campanie care înșeală românii. Promisiunea e un voucher de 2.500 de lei. Mega Image urmează astfel altor lanțuri care au trecut prin așa ceva, cum ar fi Lidl, Kaufland, Profi și chiar Ikea.

Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică avertizează că, în această perioadă, circulă online campanii false derulate în numele Mega Image și Profi. „Atacatorii din spatele campaniilor de tip scam care se folosesc de identitatea vizuală a unor retaileri sau hypermarket-uri populare în România au ajuns în aceste zile să se folosească de imaginea Mega Image”, a transmis CERT-RO împreună cu un screenshot care îți arată mesajul de care să te ferești.

campanie inselatorie mega image

Magazinul a transmis, printr-un mesaj pe pagina de Facebook, că nu derulează nicio campanie de acest tip. Totodată, un semnal de alarmă poate fi motivul: aniversarea celor 90 de ani de existență. Grupul Delhaize, din care face parte și lanțul de magazine din România, are, de fapt, 153 de ani. Totodată, Mega Image are, de fapt, 25 de ani. Toate acestea putea fi verificate ușor pe Wikipedia aici, respectiv aici.

„Tentativa de fraudă funcționează similar cu precedentele, are aceeși structură și este găzduită online folosind tot un domeniu .club. Principalul mediu de propagare este cel mobil, răspândirea având loc prin intermediul aplicației de mesagerie WhatsApp […].”
CERT-RO

Mega Image e vizată de o campanie înșelătoare în același timp ca Profi

În cazul Profi, potențialelor victime li se servește un scurt chestionar cu întrebări generale despre preferințele de shopping. Totul pare să vină din partea magazinului. După ce răspund la întrebări, utilizatorii sunt redirecționați către o pagină unde au posibilitatea să aleagă dintre opțiuni multiple, pentru a încerca să „nimerească” premiul.

Ce fac atacatorii e apoi să simulează o extragere reală, victima nu nimerește niciodată din prima, dar în cele din urmă „câștigă” pentru că are la dispoziție 3 încercări.

Înainte de Mega Image și Profi, Kaufland și Ikea au fost în aceeași situație, la fel și Lidl.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI