Maps împlinește 15 ani, așa că Google a făcut această schimbare

Maps împlinește 15 ani, așa că Google a făcut această schimbare

Google Maps tocmai a împlinit 15 ani. A devenit, în această perioadă, soluția preferată de navigare pentru numeroși utilizatori. În special cei cu Android. Google sărbătorește momentul cu două schimbări, dar de una nu-ți pasă.

Google Maps are de acum un logo nou. Nu mai e o hartă, ci doar un pic în culorile companiei care a creat programul. Mai important e însă că bara cu scurtături are acum cinci câmpuri. Și de unul dintre ei poate chiar aveai nevoie să fie acolo.

Google elimină astfel meniul din stânga sus și adună la baza aplicației cinci meniuri suplimentare. Ai Explore, Commute, Saved, Contributor și Updates. În fiecare dintre ele ar trebui să găsești mai ușor ce faci pe Maps.

Ce înseamnă fiecare opțiune nouă din Google Maps

Google Maps actualizare schimbare

Dacă ești ca majoritatea utilizatorilor de Google Maps, probabil că nu vei avea niciodată nevoie de toate cele cinci opțiuni de la baza ecranului. Te vei mulțumi să folosești doar Explore. Acolo ai sugestiile clasice de căutare – de la restaurante la adresa spre casă – și câmpul în care să dictezi sau să scrii ce adresă cauți.

Pe Commute afli cât faci între locația ta și adrese prestabilite, cum ar fi cea de la serviciu sau cea de-acasă. Totodată, găsești și sugestiile clasice de mijloace de transport. În Saved, destul de evident, ai adresele pe care le-ai salvat și pe care le poți accesa mai rapid.

Prin Contributor și Updates, Google încearcă, în continuare, să transforme Maps și într-un fel de mediu social. Faci poze, le încarci pentru localuri, publici review-uri, dai ratinguri și toate aceste elemente care arată că ești, cât de cât, o persoană activă.

În Updates poți vedea și conținut de la prieteni, cum ar fi recomandări de localuri. Cei interesant în imaginile de la Google e că apare și câmpul Messages. E foarte probabil ca Google Maps să integreze și-o formă de mesagerie atât cu prieteni, cât, eventual, cu cei care administrează diverse puncte de interes.

Google Maps va mai primi în perioada următoare o actualizare. Vei putea raporta, de exemplu, dacă transportul în comun e aglomerat, dacă există facilități pentru persoane cu dizabilități sau agenți de securitate. În orice caz, astfel de componente existau, într-o formă sau alta, dar acum ar trebui să fie mai vizibile. La restaurante, de exemplu, dacă completezi pagina de recenzie ai numeroase câmpuri care ar trebui să-i ajute pe alți clienți să decidă dacă le-ar plăcea sau nu.

În 15 ani, Google Maps a cartografiat mai mult de 220 de țări și, în medie, peste un miliard de kilometri sunt parcurși zilnic cu ajutorul aplicației la nivel mondial. Totodată, există informații despre mai mult de 150 de milioane de afaceri și locuri și peste un miliard de oameni folosesc serviciul în fiecare lună. Până în prezent, Google a publicat peste 16 milioane de kilometri de imagini în Street View. Și există peste 58 milioane de kilometri pătrați de imagini din satelit la calitate ridicată. Acoperă 98% din populația globului.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: