L-ai fi vrut la lansarea PlayStation 5, dar e amânat: când se lansează noul Horizon Forbidden West

L-ai fi vrut la lansarea PlayStation 5, dar e amânat: când se lansează noul Horizon Forbidden West

La momentul lansării, PlayStation 5 va include un portofoliu de jocuri destul de stufos, dar dezvoltarea câtorva titluri a fost grav afectată de pandemie.

Horizon Zero Dawn continuă să fie unul dintre cele mai populare și impresionante jocuri pentru PlayStation 4 și PlayStation 4 Pro. Din acest motiv, foarte mulți au fost curioși dacă următorul joc din serie va face valuri pe PS5 la scurt timp după lansare. Din păcate, dezvoltatorul Guerilla Games și cei de la Sony s-au ferit până acum să comenteze subiectul.

Din fericire, înainte să cumperi efectiv consola, lansare Horizon Forbidden West a fost confirmată de ambele părți ale ecuației. În mod evident, nu este vorba de o veste bună pentru fanii animalelor robotice supradimensionate. Până acum, nu știam decât că va apărea la un moment dat în 2021.

Conform celor de la Kotaku, prin intermediul clipului de mai jos, cei de la Sony au fost în sfârșit transparenți în ceea ce privește lansare viitorului Forbidden West. Noul joc Horizon va fi disponibil la un moment dat în a doua jumătate a anului viitor, la aproape un an după lansarea PlayStation 5. 

Din nou, nu discutăm de o fereastră de timp foarte specifică, dar este clar că mai ai mult de așteptam, poate foarte mult pentru cei care își doreau consola mai ales pentru acest joc. Pe de altă parte, nu e ca și cum îl vei putea juca pe Xbox, vorbim totuși de un titlu exclusiv pentru PS5.

Într-o fază incipientă, Horizon Forbidden West a fost dezvăluit în luan iunie a acestui an, dar având în vedere amploarea universului fantastic dintr-un joc open world precum acesta, părea improbabil să se lanseze prea repede.

În plus, calendarul lansărilor de titluri pentru PS5 nu este deloc gol în următoarea perioadă. În prima jumătate a anului viitor vor fi lansate Gran Turismo 7 și Ratchet & Clank: Rift Apart, două creații care au suferit amânări.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI