Industria tutunului, din nou în corzi: de ce se cere intervenția ANPC

Industria tutunului, din nou în corzi: de ce se cere intervenția ANPC

Practicile industriei de tutun sunt cel puțin controversate și, din când în când, se mai nasc dezbateri aprinse în spațiul public. De această dată, se cere intervenția ANPC.

Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor e solicitată din nou să intervină în cazul practicilor industriei producătoare de tutun. Mai multe asociații acuză publicitate înșelătoare, iar printre organizații se numără și cele care protejează drepturile copiilor.

În total, opt asociații de pacienți și protejare a drepturilor copiilor au sesizat ANPC în acest caz.

Instituției i se cere să elimine din spațiul public informațiile și mesajele publicitare subliminale sau cu caracter înșelător, postate sau comunicate, cu privire la produsele de tutun, a produselor conexe și a dispozitivelor destinate exclusiv consumului de tutun, expuse, promovate ori comercializate de către companiile de tutun reclamate.

De ce se cere intervenția ANPC

Organizațiile solicită ANPC să aplice sancțiunile legale necesare pentru orice forme de publicitate subliminală sau înșelătoare practicate de aceste companii cu privire la orice produse ce conțin tutun sau produse conexe ori cu privire la dispozitivele destinate exclusiv consumului de tutun, de natură a induce în eroare consumatorii.

Motivul e simplu: tot mai mulți minori se apucă de fumat sau vapat din cauza noilor produse care, în opinia asociațiilor, se promovează prea intens.

Studiile citate de acestea arată că după 10 ani în care procentul copiilor și adolescenților care fumează țigări a scăzut semnificativ și constant, la ora actuală se observă creșterea procentului copiilor de 13-15 ani care fumează curent țigări electronice, dar și apariția unei noi categorii de consumatori de nicotină: cei care fumează produse din tutun încălzit.

Astfel, în 2017, procentul total al elevilor care fumează curent țigări electronice este aproape egal cu cel al celor care fumează țigări obișnuite (8,2% respectiv 8,6%).

„După doar un an de la introducerea agresivă pe piață, produsele din tutun încălzit sunt cunoscute de o cincime din elevii de 13-15 ani, iar 15% dintre cei care afirmă că au cunoștință de ele au devenit deja consumatori. În total, procentul elevilor de 13-15 ani care au consumat vreodată măcar un produs din tutun (inclusiv produsele din tutun încălzit) a crescut în 2017 față de 2013 cu 7,5% (de la 35,9% la 38,6%). În rândul fetelor, această creștere este și mai îngrijorătoare: 17,4%, de la 31% la 36,4%. Aceste aspecte sunt rezultatul direct al publicității agresive și înșelătoare a acestor produse”, arată semnatarii sesizării depuse la ANPC.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI