Huawei are o relație complicată cu Google: și vrea, și nu-i vrea serviciile

Huawei are o relație complicată cu Google: și vrea, și nu-i vrea serviciile
Răzvan Băltărețu
Răzvan Băltărețu
12:28 31.01.2020

Huawei a lansat deja un telefon fără servicii Google. Dar pe final de ianuarie ne regăsim într-o situație ciudată. Un șef al companiei a spus că nici nu se gândesc să revină la serviciile Google. Apoi, Huawei a revenit și-a zis că nu-i chiar așa.

Huawei Mate 30 Pro e, din punct de vedere hardware, un telefon foarte bun. Ce-i lipsește e pachetul Google Mobile Services. În schimb, Huawei a încercat să-și dezvolte propriul ecosistem. Îi lipsesc însă o aplicație de Maps și una pentru YouTube. Îi mai lipsește și accesul la Play Store, pentru că AppGallery e abia în fazele incipiente ale dezvoltării.

Pe fondul acestei probleme, Fred Wangfei, country manager Huawei Austria, a vorbit recent despre strategia companiei pe termen lung. El a spus că, și dacă Statele Unite ale Americii permit colaborarea cu Google, compania nu mai vrea serviciile gigantului american. Ceea ce a venit cumva ca un șoc pe fondul anunțul din 2019, când producătorul a spus că, dacă lucrurile devin mai optimiste, poate lansa o actualizare pentru telefoane și reinstala toate serviciile Google.

Huawei încă vrea servicii Google

Compania a revenit cu clarificări după declarațiile lui Wangfei. A spus că, în cazul în care interdicția e ridicată, Huawei va folosi serviciile Google.

„Prima noastră opțiune este ecosistemul Android, inclusiv cu GMS (Google Mobile Services) – asta ne-a ajutat să devenim numărul doi mondial în producția de telefoane.”
Huawei

Jurnalistul care a dat informația susține că directorul din Austria a fost cât se poate de clar. Ceea ce nu-i exclus. Cum nu-i exclus să fie luată în calcul strategia pe termen lung fără GMS. Cea mai mare problemă pe care o are compania e în Europa. Astfel, Wangfei e posibil să fi încercat să-i liniștească pe potențialii utilizatori.

Altfel, dacă ai un telefon Huawei care a venit cu serviciile Google, vei primi actualizare la Android 10 cu tot pachetul. De la Mate 30 Pro înainte situația devine mai dificilă.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: The Verge