16 mart. 2020 | 09:25

Hollywood și coronavirus: ce se întâmplă cu marile producții cinematografice

ACTUALITATE
Hollywood și coronavirus: ce se întâmplă cu marile producții cinematografice

În contextul epidemiei globale de coronavirus, impactul economic începe să se resimtă și la Hollywood. Inițial, s-a amânat distribuția unor titluri important, acum a fost întreruptă producția.

În urmă cu aproximativ o săptămână, detaliam faptul că noul Fast & Furious și ultimul James Bond au avut parte de amânarea lansării până anul viitor. În situația în care cinematografele sunt goale, ar fi fost absolut inutil ca procesul de distribuție să fie inițiat pentru niște pelicule ale căror costuri au fost fabuloase. A Quiet Place II, The Lovebirds și Blue Story nu mai au nicio dată de lansare, după ce au fost scoase de pe calendarul premierelor.

Dincolo de filmele care sunt însă gata, este foarte important de reținut ce se întâmplă cu filmele aflate în producție, la Hollywood. Universal Pictures, la fel ca Disney și Paramount Pictures a încetat filmările și editarea pentru toate proiectele aflate în derulare. Printre altele, lista include Jurassic World: Dominion, ultima parte a noii trilogii Jurassic Park.

Dominion este un proiect foarte important pentru Universal Pictures, în contextul în care actorii din trilogia originală se alătură noii generații. Este vorba de Laura Dern, Sam Neill, Jeff Goldblum, care se alătură lui Chris Pratt și Bryce Dallas Howard. Filmările pentru peliculă au început în februarie, în Hawawii și ar fi trebuit să ajungă în cinematografe în iunie 2021.

Pe aceeași listă de proiecte suspendate, din partea Universal, intră drama sportivă Flint Strong cu Ryan Destiny și Ice Cube, dar și o comedie produsă de Judd Apatow cu Billy Eichner (The Lion King).

Pe de altă parte, Paramount a întrerupt producția pentru Mission: Impossible 7, Disney a încetat să mai lucreze la e ecranizare live-action a The Little Mermaid și Shang-Chi and The Legend of the Seven Rings. În ceea ce privește serialele de la TV, WarnerMedia a oprit producția a 70 de producții, inclusiv The Flash și Lucifer. Au încetat și filmările la viitorul Batman pentru cel puțin două săptămâni.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele