Google începe să-ți ceară bani pentru Google Photos: taxa la care nu se aștepta nimeni

Google începe să-ți ceară bani pentru Google Photos: taxa la care nu se aștepta nimeni

Cei de la Google au simțit că nu fac suficient de mulți bani de pe urma utilizatorilor. Din acest motiv, au început să-ți ceară bani pentru funcții din Google Photos.

De la lansare și până acum, Google Photos a fost o aplicație complet gratuită din portofoliul gigantului din Mountain View. Aveai opțiunea să plătești pentru spațiu suplimentar ca să-ți faci un backup la fotografiile de pe mobil la rezoluție originală, dar te descurcai foarte bine pentru totdeauna și fără acea cheltuială.

Dacă tot suntem în criză însă, Google a decis să înceapă să-ți ceară bani și pe funcții mai mult sau mai puțin banale de editare foto din Google Photos. Filtre precum Colour Pop sunt ascunse în spatele unui așa numit pay-wall. Cu alte cuvinte, te forțează să te abonezi la serviciul de cloud Google One pentru a avea acces la ele.

Ca referință, Colour Pop este o funcție care îți permite să tranformi fundalul în alb-negru, în timp subiectul pozei rămâne color. Dacă folosești imagini realizate cu modul portret, care conțin informații de adâncime în cadru, opțiunea respectivă continuă să fie gratuită. În cazul în care ai fotografii obișnuite pe care vrei să le editezi în aceeași manieră, trebuie să plătești un abonament.

În funcție de feedback-ul din partea clienților, șansele ca multe alte funcții din Google Photos să coste bani, sunt semnificative. Dacă, brusc, explodează numărul abonaților la Google One, ar fi aproape stupid să nu te forțeze să te abonezi într-o manieră și mai agresivă.

Pentru a justifica upgrade-ul de la versiunea gratuită de Google Photos la cea contra cost, cei de la XDA-Developers au găsit referințe în versiunea 5.18 a aplicației către o serie de filtre noi. Acestea sunt intitulate Dynamc, HDR și Vivid. Pentru fotografiile cu cer, vor exista sașe filtre noi separate intitulate Aftegrlow, Airy, Ember, Luminous, Radiant și Stormy. Fiind funcții complet noi, la care nu ai avut acces gratuit înainte, nu ar trebui să te simți furat dacă ajung în versiunea finală a programului într-o formă plătită.

google one upgrade

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI