Câți bani a făcut filmul 5Gang doar la cinema: a depășit Garcea și oltenii

Câți bani a făcut filmul 5Gang doar la cinema: a depășit Garcea și oltenii
Răzvan Băltărețu
Răzvan Băltărețu
14:42 13.01.2020

Pe 27 decembrie a debutat filmul 5Gang: Un altfel de Crăciun. A avut parte de controversă, dar, dincolo de asta, a reușit o performanță notabilă.

E nedreaptă compararea filmului 5Gang cu Garcea și oltenii, dar asta a avut România mai bine de 17 ani drept referință a succesului în cinema. Garcea și oltenii e un film lansat în 2002 și, la acea vreme, a ajuns la o cifră de 289.830 de spectatori.

Cel care s-a apropiat cel mai mult a fost Oh, Ramona! (ajuns și pe Netflix între timp) cu peste 260.000 de spectatori.

Filmul 5Gang a ajuns la 302.491 de spectatori cu încasări totale de 5,66 milioane de lei. Și încă rulează în cinema. În ceea ce privește investiția și profitul, și aici filmul stă bine. Cu un buget de producție de circa 1,5 milioane de lei a scos de 3,7 ori mai mult din bilete. Asta la un preț mediu per bilet de peste 18 lei.

Controversa banilor de la stat pentru filmul 5Gang

Ziceam la început că filmul n-a fost lipsit de scandal. Și asta a pornit de la o decontare a 35% din bugetul băgat în film.

Banii au venit de la Comisia Națională de Strategie și Prognoză printr-un program al Guvernului de-a finanța astfel de producții. Și așa a apărut o minciună extrem de gravă, că filmul ar fi fost făcut cu banii PSD. Banii n-au fost de la PSD și suma n-a acoperit toată producția, doar 35% (490.000 de lei au venit de la CNSP).

Cu sau fără acești bani, filmul era deja făcut și finanțat din surse private. O detaliere a acestor fonduri o ai aici. Cât despre premieră de la 5Gang, succesul din cinema demonstrează că pot fi produse și filme de public în România, nu doar de festival.

Interesul pentru filmul 5Gang a scăzut între timp, cum e și firesc, dar merită să reții că este cea mai populară premieră românească din 1995 până în prezent. Ce mai e de depășit acum, de alte filme, e producția Paradisul în direct de Cornel Diaconu. A avut 571.484 de spectatori.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Cinemagia
Etichete: