Economia mondială se duce în cap, din cauza coronavirus: prognoza îngrijorătoare a FMI

Economia mondială se duce în cap, din cauza coronavirus: prognoza îngrijorătoare a FMI
Alexandru Puiu
Alexandru Puiu
08:18 05.03.2020

Într-una dintre rarele intervenții ale directorului general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva a făcut public un avertisment foarte important legat de coronavirus.

Dincolo de bolnavii de coronavirus și de numărul celor decedați în fiecare colț al mapamondului, Covid 19 are consecințe dezastruoase pe piața economică mondială. În fiecare zi, apar noi avertismente legate de dezastrul spre care se orientează cu pași repezi foarte multe industrii importante, de la producție și până la turism sau industria aeronautică.

Dacă la finele lui 2019 exista cea mai vagă posibilitate de creștere economică în 2020, situația este cu totul alta la ora actuală, conform spuselor directorului general al FMI. În contextul în care o treime dintre cele 189 de țări membre ale fondului sunt afectate de coronavirus, ar trebui să fii inconștient să crezi viitorul financiar sună bine, la nivel global.

Fondul se așteaptă acum că în 2020 creșterea economică mondială să se situeze sub rata de 2,9% din 2019, iar previziunile revizuite vor fi publicate în săptămânile următoare, a spus Georgieva. Partea tristă este că în ianuarie lucrurile arătau un pic mai bine, datorită micșorării tensiunilor comerciale între SUA și China. La momentul respectiv, se vehicula o creștere de 3,3%.

Nu este exclusă posibilitatea unei recesiuni la nivel global din cauza coronavirus, dar Georgieva a fost foarte reticentă în a face astfel de previziuni. MI pune la dispoziție o finanțare de urgență de 50 de miliarde de dolari, care include împrumuturi cu dobândă redusă sau fără dobândă care ar putea ajuta țările sărace, cu sisteme de sănătate slabe, să răspundă epidemiei.

Declarațiile oficialului FMI vin în contextul în care Comitetul Monetar și Financiar Internațional, format din 24 de membri, a solicitat fondului „să folosească toate instrumentele sale de finanțare disponibile pentru a ajuta țările membre aflate în nevoie”. Ca referință, Georgieva și președintele Băncii Mondiale, David Malpass, au subliniat importanța acțiunilor coordonate pentru a limita impactul economic și uman al virusului în fiecare dintre țările afectate.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI