După ce a sperial estul Europei, incendiul de la Cernobîl a fost stins

După ce a sperial estul Europei, incendiul de la Cernobîl a fost stins

Întreaga regiune Cernobîl a ajuns în centrul atenției în ultimele zile din cauza unui incendiu de vegetație foarte puternic. Acesta ar fi putut avea consecințe dezastruoase, dacă se extindea până la centrala dezafectată.

Pe parcursul ultimelor 10 zile, autoritățile din mai multe țări europene au pus presiune pe ucrainieni. Acestea au vrut să fie la curent cu măsurile de stingere a focului de la Cernobîl. În același timp, au vrut să se asigure că oficialii din regiune nu mint în privința operațiunilor care sunt executate în această perioadă. Nu de alta, dar acest episod avea toate ingredientele unui dezastru major.

Din fericire, sute de pompieri, ajutați de avioane, au reușit să stingă după 10 zile incendiul de pădure din Cernobîl. Echipa numeroasă a făcut progrese încă din primele zile, dar noi incendii au izbucnit în apropierea centralei nucleare dezafectate, iar nivelul de frică în estul Europei a crescut foarte mult.

Conform oficialul din sistemul de urgență, marți seară, incendiile de pădure de la Cernobîl au fost stinse în totalitate. Pericolul nu a trecut complet, deoarece continuă să fumege iarba din regiune, o dovadă a faptului că există totuși pericolul reizbucnirii. Ar fi totuși bine să încercăm să fim optimiști.

Șeful sistemului de urgență, Mikola Cecetkin, i-a raportat președintelui Volodimir Zelenski că ploaia i-a ajutat pe pompieri să stingă focul, dar a admis că vor mai trebui câteva zile ca să fie stinsă și iarba fumegândă. Cecetkin a spus că s-a evitat ca incendiul să cuprindă depozitele de deșeuri radioactive și alte instalații de la Cernobîl.

Incendiul a avut loc în zona de excludere de la Cernobîl, de aproximativ 2600 de kilometri. Aceasta a fost stabilită în aprilie 1986 după dezastrul care a făcut subiect serialului HBO de acum un an. În teorie, nu ar fi trebuit să mai locuiască nimeni în zonă, dar acolo trăiesc aproximativ 200 de oameni.

Din cauza sensibilității subiectului incenediului, autoritățile de la Sofia au încerca să comunice cât mai mult pe subiect. Într-o declarație online de marți, președintele Zelenski i-a îndemnat pe ucraineni să nu intre în panică: „Toți ne amintim lecția din aprilie 1986. Nimeni nu vă ascunde adevărul. Acum, adevărul este că situația este sub control”, a spus președintele.

Din câte se pare, incendiul a fost provocat de un om, din greșeală. Săptămâna trecută, oficialitățile spuseseră că au depistat o persoană suspectă de declanșarea incendiului după ce dăduse foc ierbii uscate din zonă. Bărbatul de 27 de ani a afirmat că a ars iarba „ca să se distreze” și apoi n-a reușit să stingă focul când vântul s-a întețit. Luni, poliția anunțase că un alt rezident local a ars deșeuri și a dat foc ierbii accidental, declanșând alt incendiu de pădure devastator. Poliția a spus că el nu a raportat autorităților incendiul.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI