Declarația pe propria răspundere: de unde o iei, cum o completezi și de ce îți trebuie

Declarația pe propria răspundere: de unde o iei, cum o completezi și de ce îți trebuie
Sursa foto: Poliția Română / Facebook
Teodora Tudosie
Teodora Tudosie
12:28 25.03.2020

În urma noilor măsuri adoptate, nu mai poți ieși din casă fără să completezi în prealabil declarația pe propria răspundere. Ți-am adus aici modelul și un avertisment.

Din 25 martie, trebuie să ai la tine o declarație pe proprie răspundere despre scopul ieșirii din casă. Toate persoanele care ies din casă trebuie să aibă asupra lor un document care să arate unde se deplasează, de fapt. Este necesară fie o adeverință de la locul de muncă, eliberată de angajator (atunci când se deplasează la serviciu), fie o declarație pe proprie răspundere în care să prezinte motivul deplasării.

Prevederea e prevăzută în Ordonanța Militară nr. 3 din 24.03.2020.

Autoritățile au oferit un model pentru ambele documente de care ai putea avea nevoie, dacă e necesar să ieși din casă. Modelele de declarație și adeverință oferite de autorități pot fi descărcate de aici (declarație pe proprie răspundere) și de aici (adeverință de la angajator). Le poți completa și arăta chiar și de pe telefon sau tabletă. Practic, ai un PDF sau un document clasic pe care îl arăți.

Totodată, în cazul în care nu poți scoate la imprimantă declarația, aceasta poate fi completată integral și de mână, doar dacă se vor regăsi aici toate informațiile specificate în modelul oficial pus la dispoziție de autorități. De asemenea, Ministrul de Interne Marcel Vela a spus că le-a cerut polițiștilor să accepte și adeverința de la angajator fără ștampilă.

Ia în considerare și că, pe lângă formularele menționate anterior, la fiecare ieșire din casă trebuie să ai la tine și actul de identitate.

Platforme terțe care îți oferă declarația

După anunțul oficial, au apărut și inițiative terțe care să-ți ofere un șablon cu declarația. Totuși, ține cont că unul dintre ele, denumit declaratie.egovernment.ro, e de evitat. Grupul pentru Comunicare Strategică a anunțat că nu lucrează cu această firmă și că analizează situația – dacă încalcă sau nu legea privind protecția datelor.

„Echipa CERT-RO a primit în ultimele ore numeroase întrebări legate de legitimitatea site-urilor care oferă posibilitatea de a genera, online, declarația pe propria răspundere necesară pentru justificarea prezenței în afara locuinței, în contextul restricțiilor impuse din cauza COVID-19. Pentru generarea unei astfel de declarații este solicitată introducerea unor date cu caracter personal pe site.

Deși unele dintre site-urile semnalate au elementele de securitate necesare și menționează inclusiv faptul că nu colectează și nu procesează date cu caracter personal, CERT-RO nu poate garanta că acest lucru se întâmplă cu respectarea Regulamentului pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal sau că respectivele site-uri au autorizarea de a prelucra date cu caracter personal, din partea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP).

Din acest motiv, recomandăm utilizatorilor să folosească doar surse OFICIALE pentru obținerea acestui tip de declarație, în principal cele disponibile pe site-urile MAI, al Guvernului sau stirioficiale.ro”.
CERT-RO

O altă inițiativă de tipul acesta este carantina.me, dezvoltată de compania Binovate. Aceasta oferă servicii de consultanță în business, implementare de soluții software și analiza datelor. Pe site, compania susține că nicio informație cu caracter personal nu este colectată și toate datele sunt păstrate pe dispozitivul tău de pe care completezi.

Cum nu avem o poziție oficială, încă, despre cele două platforme și cât de sigure sunt ele, cel mai bine ar fi să folosești formularul oficial.


Mențiune: articolul a fost actualizat pentru a include detalii despre declaratie.egovernment.ro.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI