13 mart. 2020 | 11:48

Decizia Telekom: internet 4G gratuit și ajutor pentru profesori și elevi. Care sunt condițiile?

ACTUALITATE
Decizia Telekom: internet 4G gratuit și ajutor pentru profesori și elevi. Care sunt condițiile?

Telekom a transmis că ia decizia care să asigure un cadru organizat pentru învățământ la distanță. Asigură internet 4G gratuit, dar și licențe într-o platformă educațională.

Decizia Telekom e să le ofere profesorilor, elevilor și părinților un mediu în care să poată colabora pe perioada pandemiei și cât sunt școlile închise. Astfel, oferă internet 4G gratuit în platforma educațională Adservio, dar și licențe gratuite pentru aceasta. Toate unitățile de învățământ interesate pot beneficia gratuit de un pachet educațional integrat.

Platforma Adservio acoperă funcționalitățile indicate de Ministerul Educației și Cercetării pentru perioada următoare prin organizarea de cursuri online, gestionarea materialelor suport de curs și a temelor, notarea în catalogul virtual și informarea părinţilor prin rapoarte automate despre evoluţia și activitatea elevilor.

Ce oferă platforma Adservio susținută de Telekom

Până în prezent, platforma Adservio a ajuns la peste 300.000 de utilizatori din peste 200 de școli din România. A fost lansată în urmă cu mai bine de un deceniu. Parteneriatul Telekom e însă mai recent încheiat. Platforma oferă următoarele facilități:

  • catalog în format electronic
  • transmiterea de teme și proiecte online
  • evaluarea elevilor și notarea lor
  • crearea și distribuirea de teste online
  • comunicarea directă între elevi, părinți, profesori, directori și inspectorat
  • distribuirea lecțiilor și resurselor didactice necesare
  • distribuirea rapoartelor către Inspectorat și Ministerul Educației

Platforma susținută de Telekom poate fi utilizată atât în varianta desktop, cât și ca aplicație mobilă. În plus, pentru susținerea cursurilor în format video, profesorii și elevii au la dispoziție, gratuit, soluția Office 365 A1 de la Microsoft. Acest pachet este special creat pentru mediul academic și oferă Exchange Online (email), Sharepoint Online și OneDrive for Business (pentru stocarea și managementul documentelor), Teams (colaborare, mesagerie instant, conferințe audio-video), Office Online și Office pentru dispozitivele mobile.

Cei interesați de platformă pot solicita acces la link-ul acesta.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele