Decizia luată de Nike după moartea lui Kobe Bryant

Decizia luată de Nike după moartea lui Kobe Bryant

Moartea lui Kobe Bryant într-un accident tragic de elicopter a făcut înconjurul lumii. În hora de reacții s-a băgat și Nike cu cea mai recentă decizie.

Există o vorbă cinică potrivit căreia o vedetă vinde mai mult după moartea sa. E motivul pentru care vezi la televizor tot felul de omagii (ipocrite în cele mai multe dintre cazuri) aduse unor personalități din România care au murit.

Se întâmplă și-n străinătate că doar n-au inventat românii această rețetă. Îți spuneam AICI cum pe platformele de e-commerce din China, adidașii branduiți cu numele fostului baschetbalist se vând cu mii de euro. Adică dublu sau triplu față de valoarea lor inițială.

Sunt unii care vor să profite. La fel face și Nike, dar o face mult mai inteligent de atât. Hai să vezi ce decizie au luat americanii.

Decizia luată de Nike după moartea lui Kobe Bryant

Nike a anunțat că-și suspendă vânzarea de articole de sport branduite cu numele fostului baschetbalist. Măsura vizează toate produsele pe care americanii le au la vânzare în magazinul online. Dacă, spre exemplu, dai o căutare pe site-ul Nike după produse branduite Kobe Bryant, ți se afișează o poză mare cu fostul sportiv, alb-negru, alături de un mesaj în care compania americană își exprimă regretul față de moartea acestuia.

„Suntem devastați de vestea tragică”, arată cei de la Nike.

Kobe Bryant a murit pe 26 ianuarie într-un tragic accident de elicopter. Toate celelalte 8 persoane aflate la bord, inclusiv fiica fostului sportiv, au murit pe loc. Elicopterul, model Sikorsky S-76B, s-a prăbușit în condiții de ceață, după cum au anunțat autoritățile

Aeronava decolase de la Newport Beach, unde locuia Bryant, şi se îndrepta în direcţia Mamba Academy, un centru sportiv proprietatea starului situat la Newbury Park, la o distanţă de 135 km.

Celelalte victime sunt un antrenor de baseball, John Altobelli, soţia sa Keri şi fiica lor Alyssa, care juca baschet la aceeaşi echipă cu Gianna, Christina Mauser, antrenoare secundă a echipei de baschet a celor două adolescente, Sarah şi Payton Chester, o mamă şi fiica sa, precum şi pilotul Ara Zobayan.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI