Cum se încheie mediile elevilor pe semestrul al doilea, fără să mai meargă la școală

Cum se încheie mediile elevilor pe semestrul al doilea, fără să mai meargă la școală

Elevii din România se vor confrunta cu o situație fără precedent în acest an, după suspendarea cursurilor în format tradițional până la toamnă.

Singurii elevi români care vor mai vedea interiorul unei săli de clasă în 2020 sunt cei din clasele a VIII-a și a XII-a, pentru a se pregăti de examene. Chiar și aceștia însă, nu vor urma cursurile în condiții normal. În schimb, începând cu 2 iunie, vor merge la școală în clase de câte zece elevi, cu mască și mănuși. În plus, clasele vor fi dezinfectate după fiecare grupă.

În același document făcut public de Ministerul Educației se atrage atenția asupra elevilor fără calculatoare sau acces la internet. Deși nu este clar cum, aceștia vor fi sprijiniți de autoritățile locale și vor primi cel puțin o dată pe săptămână sarcini de lucru și resurse educaționale.

Primii care sunt menționați în documentul cu referire la închiderea situației școlare sunt cei din învățământul preșcolar și ante-preșcolar, chiar dacă în situația lor nu este vorba de medii semestriale sau anuale. În schimb, micuții vor continua să colaboreze cu cadrele didcatice, fie și de la distanță. ”Segmentul de vârstă corespunzătoare acestor niveluri este însoțit de cele mai mari riscuri, atât în organizarea procesului educațional din unități, cat și din cauza faptului că majoritatea copiilor sunt însoțiți, spre unități, de persoane cu risc sau care prezintă risc pentru contacte în cadrul unităților de învățământ”, scrie în documentul MEC.

Cum se încheie mediile elevilor din România, în izolare

Pentru încheierea mediilor, Ministerul Educației a prevăzut mai multe situații în care se încheie mediile, atât pentru învățământul primar, cât și pentru gimaziu și liceu.

Situația 1: Dacă elevul are cel puțin două note pe semestrul al IIlea, se încheie media cu aceste note.

Situația 2:Dacă elevul are doar o notă pe semestrul al II-lea se poate valorifica activitatea desfășurată online, pentru a doua notă

Situația 3: Dacă elevul are doar o notă pe semestrul al II-lea, dar nu se poate valorifica activitatea desfășurată online, a doua notă pentru semestrul al II-lea va fi considerată nota care reprezintă media elevului din primul semestru.

Situația 4: Dacă elevul nu are nicio notă în semestrul al II-lea media anuală devine media semestrului I

Situația 5: Dacă media din primul semestru este mai mică decât 5, atunci cadrul didactic decide împreună cu elevul data la care acesta poate susține o lucrare scrisă/proiect prin care să fie notat, iar nota de la această evaluare devine media anuală (ca la examenul de corigență)

În cazul elevilor din învățământul primar, sunt valabile aceleași prevederi de mai sus, cu mențiunea că mediile se vor baza pe calificative, nu note. Prevederile integrale ale documentului ministerial le găsești aici.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI