Cum a schimbat dinamita lumea și de ce tehnologia modernă e posibilă datorită ei

Cum a schimbat dinamita lumea și de ce tehnologia modernă e posibilă datorită ei
Teodora Tudosie
Teodora Tudosie
19:06 27.05.2020

Chiar dacă primul lucru la care te gândești când vine vorba de dinamită sunt exploziile și haosul pe care aceasta le poate produce, e interesant de știut și cum a contribuit dinamita la crearea lumii moderne pe care o știm astăzi.

Pe o perioadă de timp de aproape 1.000 de ani, singurul instrument explozibil folosit a fost praful de pușcă. Acesta este, de fapt, o combinație între sulf, cărbune și nitrat de potasiu și putea produce produce energie explozivă, suficientă pentru a propulsa un glonț dintr-o armă și, în cantități mai mari, suficient pentru a face rocile să sară în aer. În minerit și inginerie, praful de pușcă a fost un instrument util, însă foarte puțin precis.

Mai târziu, în 1847, un chimist italian numit Ascanio Sobrero a amestecat glicerină cu acid azotic și acid sulfuric și a creat primul mare explozibil. Totuși, orice zdruncinare putea declanșa reacția, ceea ce făcea ca nitroglicerina să fie incredibil de instabilă: putea exploda oricând. Asta l-a făcut pe Sobrero să creadă că descoperirea lui nu va avea vreo întrebuințare practică.

Cum s-a ajuns la dinamita mai sigură

Alfred Nobel, un om de știință tânăr, n-a fost de acord. A ajuns la concluzia că nitroglicerină ar fi putut fi folosită, dar numai dacă detonarea sa ar putea fi controlată și declanșată de la o distanță sigură. Așa că a inventat un detonator de la distanță, alcătuit dintr-o „cutie”plină de fulminat de mercur, la care a atașat un fitil lung.

În următorii câțiva ani, 16 fabrici de explozibili (cu Nobel în calitate de co-proprietar) au fost construite în 14 țări, printre care și compania americană de explozie a Statelor Unite. Totuși, nici în această formă, explozibilul nu era suficient de sigur.

Ulterior, Nobel și-a propus să stabilizeze nitroglicerina amestecând-o cu ceva care ar garanta siguranța mișcării și manevrării. Printre altele, a încercat să folosească praf de cărămidă, lemn sau cărbune, însă abia în 1867 a ajuns la ingredientul perfect: pământ de diatomee, o substanță făcută din alge folilizate. Foarte mulți ani mai târziu, l-a înlocuit pe acesta cu nitroceluloză.

La început, a comercializat noul produs sub forma unor cilindre de câțiva centimetri lungime, înfășurate în hârtie, sub denumirea de „Nobel’s Safety Blasting Powder”. Ulterior, el a schimbat numele în dinamită, după cuvântul grecesc antic pentru putere.

De ce a devenit atât de utilă în dezvoltarea tehnologiilor moderne

Aproape imediat, dinamita a devenit un instrument indispensabil în domeniul ingineriei. Avea două avantaje principale. În primul rând, nitroglicerina folosită era extrem de puternică, ceea ce însemna că putea distruge cantități mari de roci și pâmânt în câteva secunde. De cealaltă parte, detonatorul inventat de Nobel, îi conferea stabilitate dinamitei, făcând-o ușor de transportat în cele mai nefavorabile medii și terenuri.

Dinamita s-a dovedit a fi utilă pentru o listă lungă de domenii. Au folosit-o pentru a construi linii de cale ferată. Unde era nevoie să treacă prin munte, inginerii se foloseau de dinamită pentru a crea tuneluri. În construirea barajului Hoover din Statele unite, din anii 1930, a fost folosită pentru a devia apa. În orașe, era folosită pentru a crea gropi adânci care au reprezentat baza zgârie norilor.

Curând, industria minieră a început să vadă și ea avantajele utilizării dinamitei. De fapt, cele mai multe dintre elementele necesare construirii lumii contemporane pe care o cunoaștem astăzi, au fost minate. Vorbim, de exemplu, despre minereurile necesare producerii betonului, despre aluminiu, titan, siliciu, etc.

„Fără dinamită, cred că abia am fi ieșiți din epoca de piatră. Spun că dinamita a creat societatea noastră”, spune Lee Fronapfel, managerul unei mine din SUA. „Fără ea, nu am avea minereurile necesare pentru a produce cantitatea de cupru necesară pentru a avea electricitate”, spune acesta.

De asemenea, și litiul din bateria telefonului tău sau siliciul din procesorul computerului, ambele au fost exploatate din mine, prin folosirea dinamitei.

E interesant și de știut că Alfred Nobel este, de fapt, și fondatorul premiilor Nobel. În momentul în care Nobel a murit, în 1896, deținea aproape 100 de fabrici de explozibili și muniții, iar dinamita îi făcuse o avere. A lăsat cea mai mare parte din aceasta pentru crearea Premiile Nobel, acordate anual oamenilor de știință, medicilor, scriitorilor și celor care lucrează în căutarea păcii.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI