Cum au ajuns unii oameni să cumpere protecție împotriva falsului pericol 5G

Cum au ajuns unii oameni să cumpere protecție împotriva falsului pericol 5G

Anul acesta a fost plin de teorii ale conspirației, de la virusuri destinate eliminării unei anumite categorii a populației, până la măști care reprezintă controlul sistematic al poporului.

Să nu uităm de 5G și conspirația conform căreia o astfel de tehnologie ar fi complet dăunătoare oamenilor, prin radiațiile cumplite pe care le emană.

Conspirația 5G a luat acum o întorsătură ciudată, deoarece teoreticienii unor astfel de conspirații au ajuns până la a cumpăra cuști pentru a proteja routerele. Iar dacă utilizatorii cer, companiile livrează.

Cum transformi conspirațiile în profit?

Pentru a bloca radiațiile electromagnetice, inclusiv Wi-Fi, există anumite produse, de tipul unor “cuști”, cele mai celebre fiind cele de la Faraday.

Cu toate acestea, se pare că teoreticienii conspirației care acuză fără temei tehnologia 5G că ar fi dăunătoare, își instalează, de asemenea, cuști false Faraday care pretind în mod neîntemeiat că abordează problema.

În timp ce escrocheriile nu sunt nimic nou, această versiune a atras atenția internetului, iar natura ridicolă a întregului scenariu a fost evidențiată printr-un tweet.

Acești consumatori care doresc să blocheze radiațiile, au întâmpinat două probleme.

faraday 5g

În primul rând, caseta nu face absolut nimic și semnalele sunt încă emise în același mod – deși motivul pentru care acesta ar fi un lucru rău și cum ar putea fi urmărit acest lucru, este destul de misterios.

În al doilea rând, utilizatorii descoperă că falsele cuști Faraday distrug capacitatea Wi-Fi-ului – în acest caz, cușca face ceea ce ar trebui să facă, adică blochează semnalele emise de dispozitiv.

Acum, trecând la discuții serioase, problema emiterii radiațiilor este reală. Există diferite modalități de a bloca radiațiile dăunătoare. De exemplu, aparatele cu raze X din unitățile medicale vor utiliza o tehnologie similară cu o cușcă Faraday pentru a proteja lucrătorii.

Cu toate acestea, realitatea acestei probleme cu care se confruntă teoreticienii conspirației este că 5G nu emite de fapt radiații dăunătoare.

Radiațiile precum cele electromagnetice sunt sigure, deoarece au o lungime de undă mai mare decât radiațiile gamma sau X. 5G funcționează pe o frecvență mai mare decât 3G, 4G sau LTE, dar încă se așează ferm în banda de radiații neionizante.

Deși 5G nu este dăunător, desigur că aceste escrocherii sunt. În viitor, cei care au achiziționat aceste articole pentru a răspunde la o problemă inexistentă ar putea dori să își reconsidere comportamentul de consum.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: