Crucea Roșie din România, în lupta cu noul coronavirus: scopul nobil al noii campanii naționale

Crucea Roșie din România, în lupta cu noul coronavirus: scopul nobil al noii campanii naționale

Într-o perioadă în care autoritățile și spitalele sunt copleșite de situația generată de pandemia de coronavirus, Crucea Roșie a inițiat o campanie de combatere a efectelor pandemiei.

În cadrul noului efort anunțat de Crucea Roșie, printre altele, se va încerca informarea populației despre pandemie și ajutorarea familiilor nevoiașe cu produse de igienă, potrivit Mediafax.

În total, proiectul se va desfășura pe o perioadă de aproximativ patru luni. În acest timp, 23.500 de elevi din 40 de județe și sectoare ale Capitalei vor participa la sesiuni de educație pentru sănătate, dar și suport emoțional. Activitatea se va petrece atât în școli, cât și în mediul online.

Sesiunile vor fi susținute de voluntari instruiți ai Crucii Roșii Române. Totodată, 188.000 de adulți, în special din mediul rural sau din comunități aflate în risc de infectare, vor primi informații despre prevenția îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2, precum și sfaturi despre efectele psihologice ale pandemiei. Se va încerca reducerea stigmatizării asociate cu boala COVID-19 și se vor oferi informații clare despre modalitățile de reducere a stresului provocat de aceasta.

Proiectul are în vedere și ajutorarea a 8.122 de familii nevoiașe cu pachete cu produse de igienă. „Crucea Roșie Română rămâne în continuarea in prima linie a ajutorului umanitar alături de cei aflați în nevoie. Conform misiunii noastre, avem în vedere sprijinul acestora cu produse de igienă. Suntem conștienți, totodată, că un rol foarte important în limitarea transmiterii noului coronavirus este informarea corectă și completă.

Cu sprijinul voluntarilor noștri, vom ajunge acolo unde informația este greu de obținut, unde oamenii nu au acces la materiale de informare și de protecție sau unde există un grad înalt de scepticism privind urgența situației în care ne aflăm”, a declarat Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucea Roșie Română. Campania națională de informare a populației se desfășoară și în sistem online, inclusiv pe rețelele de socializare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI