Cineva a făcut un parfum care miroase a spațiu și nu-i o idee atât de proastă pe cât pare

Cineva a făcut un parfum care miroase a spațiu și nu-i o idee atât de proastă pe cât pare

Te-ai întrebat vreodată cum miroase în spațiu? Ce simt astronauții când pleacă în vastul necunoscut? Ei spun că spațiul lasă un miros rezidual distinct pe costumele lor. Unii spun că miroase a praf de pușcă, alții, a carne arsă și chiar zmeură.

„La început nu știam cu ce să-l asemăn”, a scris fostul ofițer științific ISS, Don Pettit, într-o postare pe blogul NASA din 2002. „Mă gândeam că trebuie să provină din conductele de aer care au presat din nou compartimentul. Apoi am observat că acest miros era pe costum, cască, mănuși și scule. Era mai pronunțat pe țesături decât pe suprafețele metalice sau din plastic”, adaugă el.

Acum, mirosul acesta coboară pe Pământ. Omega Ingredients, o companie de arome naturale din Marea Britanie pentru industria alimentară și a băuturilor, a creat un parfum care pretinde că miroase a spațiu.

Compania speră să aducă pe piață „Eau de Space”, într-o campanie Kickstarter, și deja și-a atins obiectivul de finanțare de 2.000 de dolari.

Fondatorul Omega, Steve Pearce, a fost contractat pentru prima dată de NASA pentru a recrea un parfum care miroase a spațiu încă din 2008, relatează CNN. A avut nevoie de patru ani pentru a veni cu aroma unică.

„Scopul NASA de a simula spațiul în timpul antrenamentelor este de a elimina orice surpriză pe care astronauții ar putea-o întâmpina în spațiul exterior”, se arată în descrierea Kickstarter. „Practica duce la perfecțiune și este Rocket Science”.

Mirosul de spațiu este greu de identificat

„Cea mai bună descriere cu care pot veni este cea metalică; o senzație de metal dulce destul de plăcută ”, a scris Pettit. „Mi-a amintit de fumurile plăcute de sudură cu miros dulce. Acesta este mirosul de spațiu”, zice el.

Astronauții din timpul misiunilor Apollo din NASA au descoperit, de asemenea, că praful de Lună părea să aibă un miros similar, semănând cu mirosul de praf de pușcă.

„Spațiul are cu siguranță un miros diferit față de orice altceva”, a spus pilotul Dominic „Tony” Antonelli, după o plimbare în spațiu în martie 2009, citat de Space.com. Potrivit Antonelli, mirosul a scăzut odată ce trapa exterioară a stației a fost blocată și ușa interioară a fost redeschisă.

Mirosul pare să depindă în mare măsură de nasul fiecăruia. De-a lungul deceniilor, astronauții l-au asemănat și cu ozon, cu sulf și chiar cu rom.

Pe de altă parte, suprafața planetelor ar putea avea un miros mai pregnant decât spațiul exterior. De exemplu, amestecul de fier, sulf, acizi și dioxid de carbon al lui Marte ar ajunge să miroasă a ouă putrede – nu exact ceea ce ai dori să porți.

Mai mult, un vârtej adânc al straturilor de gaz mai ușoare ale lui Jupiter ar putea ajunge să miroasă ca produsele de curățare sau ca urina, deoarece acestea sunt formate în mare parte din amoniac.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: