Cele mai stupide lucruri pe care le-au făcut românii în izolare sau carantină

Cele mai stupide lucruri pe care le-au făcut românii în izolare sau carantină

Nu toată lumea respectă regulile impuse de autorități în această perioadă, iar exemplul perfect îl reprezintă aceste lucruri făcute de români, în izolare sau carantină.

Chiar dacă distanțarea socială este una dintre cele mai utile modalități prin care să împiedicăm răspândirea virusului, nu toată lumea respectă regulile impuse de autorități. În România, o dovedesc datele oficiale.

Până la 27 martie, au fost întocmite 229 de dosare penale prin structurile abilitate ale MAI, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, informează Grupul de comunicare strategică. Poliția și Jandarmeria au aplicat 5.393 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. De asemenea, de la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, polițiștii au depistat 33.484 de persoane care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației. Acestora le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 46.089.939 de lei.

Printre acestea, există câteva cazuri în care românii au făcut cele mai stupide chestii pe timp de izolare sau carantină. Evident, aceste cazuri nu se întâlnesc doar în România. Avem, de exemplu, cazul italianului din San Fermo care a ieșit pe stradă, în plină carantină, ca să se joace Pokemon Go. Totuși, românii au farmecul lor, așa că am ales câteva dintre cele mai stupide situații create pe timp de pandemie, în România.

Cele mai stupide lucruri pe care le-au făcut românii în izolare sau carantină

Bărbatul din Brăila care a dat petrecere în izolare

Un bărbat din orașul brăilean Ianca, izolat la domiciliu, a ajuns la concluzia că singura modalitate prin care ar putea ține legătura cu prietenii lui ar fi să-i invite pe aceștia la o petrecere la el acasă. Numai că, cei cinci bărbați au fost prinși și amendaţi cu câte 5.000 lei fiecare.

Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Ianca s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe 29 martie, în jurul orei 21,00, mai mulţi bărbaţi ar fi consumat băuturi alcoolice şi ar fi ascultat muzică la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 40 de ani. Acesta era obligat să rămână în izolare la domiciliu, însă n-a respectat regula. Astfel, „inițiatorul” petrcerii a fost condus într-un centru de carantină pentru 14 zile şi i s-a întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor

Vâlceanul care trebuia să stea în izolare, dar care și-a luat bătaie pe stradă

Un român din comuna vâlceană Laloșu s-a întors din Italia în data de 2 martie și, implicit, a intrat în izolare la domiciliu. Bărbatul n-a respectat regulile impuse, așa că a părăsit locuința pentru a merge la primărie, să-și ia o adeverință. Numai că, bărbatul n-a luat în considerare și faptul că un vecin ceva mai agresiv știe că, de fapt, acesta era obligat să stea acasă. Pe drumul de întoarcere de la primărie, unul dintre vecinii săi l-a văzut pe stradă, așa că l-a luat la bătaie, știind că ar fi trebuit să se afle în izolare.

Atât bărbatul care a încălcat izolarea, cât și vecinul „justițiar” s-au ales cu dosare penale. Potrivit reprezentanților IPJ Vâlcea, bărbatul agresat este cercetat penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, iar vecinul său pentru loviri și alte violențe.

Bărbatul care și-a rupt piciorul sărind pe geam, din carantină.

Bărbatul de 35 de ani din Piatra Neamț se afla inițial în izolare. După ce a consumat ceva alcool, a părăsit izolarea și a plecat să se certe cu soacra sa. Femeia a sesizat poliția, iar bărbatul a fost transportat într-un centru de carantină. Peripețiile sale nu se opresc, totuși, aici.

La scurt timp, bărbatul s-a aruncat pe geam, de la etajul unu, și și-a rupt piciorul la aterizare.

Bătrânul infectat cu COVID-19 care a plecat de la spital cu taxiul

În Suceava, un bărbat în vârstă de 79 de ani, diagnosticat cu infecție cu noul coronavirus, a fost externat duminică din Spitalul Judeţean Suceava, „datorită evoluției favorabile a bolii”. Acesta a fost pus să aștepta o ambulanță specială pentru a fi transportat acasă, însoțit de echipajul medical.

Totuși, bărbatul n-a vrut să aștepte, așa că și-a chemat un taxi pentru a merge liniștit acasă. Azi, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au deschis un dosarul penal în care se efectuează cercetări, in rem, pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Lăptarul care ar fi dat coronavirus prin lapte

Un caz aparte este cel din județul Cluj. Povestea este ceva mai complicată aici. Un șofer de camion din satul Cetan, comuna Vad, revine din Germania și se autoizolează la domiciliu. Ulterior, este confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Totuși, mai multe persoane din același sat încep să aibă simptome sau să fie chiar diagnosticați cu COVID-19, deși nu ar fi intrat în contact cu șoferul de camion.

Motivul ar fi, totuși, unul evident. Ancheta epidemiologică a indicat ca sursă de infectare, sticlele cu lapte vândute de șoferul de camion la diferite persoane din sat, între care și cele infectate. Aceste sticle cu lapte, spun surse locale, ar fi distribuite de fii celui de la care a pornit sursa locală de infecție și care sunt negativi.

Bărbatul care a încercat evadare ca în filme din carantină

De data asta, cazul are loc în Botoșani. Aici, un bărbat a încălcat de două ori legea. Inițial, acesta ar fi trebuie să se afle în autoizolare la domiciliu, numai că a fost prins pe stradă de autorități și a fost transportat într-un centru de carantinare.

Totuși, la scurt timp, a ieșit pe geam, cu ajutorul lenjeriei de pat din cameră. În cădere, el a avariat un autoturism parcat, al cărui proprietar a sunat la 112. La scurt timp, bărbatul a fost prins de către echipajele de poliţişti şi jandarmi, care l-au dus din nou în centrul de carantină. Poliţiştii din cadrul IPJ Botoşani au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi zădărnicirea combaterii bolilor.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI