Cea mai controversată galaxie din Univers și motivele pentru care a ajuns așa

Cea mai controversată galaxie din Univers și motivele pentru care a ajuns așa

În urmă cu câțiva ani, oamenii de știință au descoperit o galaxie extrem de încurcată, care părea să conțină de 10.000 de ori mai multă materie întunecată decât materia vizibilă.

La peste 300 milioane ani lumină de Pământ, astronomii au descoperit „cele mai difuze galaxii”. Deși pot fi la fel de vaste precum Calea Lactee, au numai aproximativ 1% din numărul de stele. Folosind instrumentele amplasate la Observatorul W. M. Keck, cercetătorii au studiat o astfel de galaxie ultra difuză, denumită Dragonfly 44 și descrisă în detaliu într-un studiu publicat în Astrophysical Journal Letters, în 2015.

Se credea că galaxia, numită Dragonfly 44, este un fel de anomalie cosmică extremă. Dar o nouă cercetare publicată săptămâna trecută în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society sugerează că Dragonfly 44 este, de fapt, destul de normală. Și că oamenii de știință care au descoperit-o doar au dat peste cap informațiile.

O galaxie tipică s-ar putea să aibă de 10 până la 300 de ori mai multă materie întunecată decât materia vizibilă, situând Dragonfly 44 departe de normal. Dar se pare că, potrivit noului studiu, oamenii de știință care au descoperit Dragonfly 44 ar fi putut supraestima cantitatea de materie întunecată prezentă. Noul studiu aduce raportul materiei întunecate până la 300 de ori cantitatea de materie vizibilă.

„Acum știm că rezultatele anterioare au fost greșite și că DF44 nu este extraordinară. Este timpul să mergem mai departe”, a declarat într-un comunicat de presă autorul principal Teymoor Saifollahi, cercetător la Institutul Astronomic Kapteyn din Olanda.

Este dezamăgitor faptul că, deși are încă o proporție mare de materie întunecată, Dragonfly 44 nu este chiar un mister cosmic. Cu toate acestea, acest lucru face ordine în univers, din punct de vedere științific.

„Lucrarea noastră arată că această galaxie nu este atât de singulară, nici neașteptată”, a declarat în comunicat coautorul Michael Beasley, cercetător la Institutul de Astrofizică Canarias din Spania. „În acest fel, modelele de formare a galaxiei o pot explica fără a fi nevoie de modificări”, a completat omul de știință.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI