Ce se întâmplă cu filmele și serialele Netflix din cauza pandemiei

Ce se întâmplă cu filmele și serialele Netflix din cauza pandemiei
Teodora Tudosie
Teodora Tudosie
13:20 16.03.2020

Pandemia afectează serios industriile și activitățile oamenilor în perioada aceasta, iar Netflix nu face nici ea excepție.

Platforma de streaming a anunțat că ia și ea măsuri în ceea ce privește încercarea împiedicării răspândirii virusului cu care se confruntă în prezent locuitorii planetei. Asta înseamnă că gigantul va pune pe pauză producția tuturor filmelor și serialelor la care lucrează în prezent în Statele Unite și Canada. Netflix anunțat că pauza va dura două săptămâni.

Compania a motivat decizia spunând că urmează instrucțiunile guvernului, dar și că vrea să ia toate toate măsurile de precauție pentru sănătatea și siguranța oamenilor. Potrivit Deadline, Stranger Things, Grace and Frankie, The Prom și Sex/Life ar fi pe lista de producții puse pe pauză.

Netflix oprește producția, însă nu e singura care face acest lucru

Compania nu e singura companie care ia această decizie. Disney oprește și ea producția pentru o perioadă de timp.

„Cu toate că nu au existat cazuri confirmate de COVID-19 în ceea ce privește producțiile noastre, după ce am luat în considerare mediul actual și interesele cele mai bune ale actorilor și echipajului nostru, am luat decizia de a întrerupe producția pentru unele dintre filmele noastre live-action pentru o perioadă scurtă timp”, spune compania într-o declarație. De asemenea, Disney spune că va continua să monitorizeze situația și se va pune din nou pe treabă în momentul în care acest lucru va părea fezabil.

Și Warner Bros ia exemplul Netflix și Disney și anunță că suspendă producția a peste 70 de filme și seriale la care lucrează.

Nu e clar dacă aceste pauze vor cauza întârzieri în ceea ce privește data de lansare a unor filme sau seriale produse de aceste studiouri. Rămâne de văzut și cât va dura suspendarea activității pentru cele trei și dacă și altele vor urma sau nu exemplul.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI