Ce se întâmplă cu Disney în timpul pandemiei, cât cinematografele sunt închise

Ce se întâmplă cu Disney în timpul pandemiei, cât cinematografele sunt închise

Compania Walt Disney a avut de suferit din pricina pandemiei atât în ceea ce privește producțiile sale, cât și referitor la celebrul său parc de aventuri Disney World.

Uriașa companie a reportat pierderi nete de 4,72 de miliarde de dolari ca rezultat al pandemiei. Veniturile înregistrate în trimestrul încheiat la 27 iunie, cel de-al treilea din anul fiscal Disney, au ajuns la 11,78 miliarde de dolari, în comparație cu 20,26 miliarde de dolari în aceeași periadă a anului trecut.

În ultimul trimestru, Disney a concediat aproximativ 100.000 de angajați, a redus salariul directorilor executivi cu până la 50% și a obținut un credit de 5 miliarde dolari  pentru a-și salva situația financiară.

Compania și-a suspendat și activitățile de vară și a redus cu 700 milioane de dolari cheltuielile de extindere a parcurilor sale tematice, notează The New York Times.

Cum rezistă Disney, cu tot cu platforma de streaming?

Cel mai nou serviciu Disney, platforma de streaming, a adus succes companiei, odată ce oamenii au fost în carantină în propriile case și fără prea multe activități la îndemână.

Disney adună cifre de peste 100 milioane de urmăritori în întreaga lume pe platformele Disney+, ESPN+ și Hulu.

După succesul adus de lansarea “Hamilton”, platforma Disney+ însumează aproximativ 60,5 milioane de utilizatori.

Pentru a-și amplifica rețeaua de streaming, Disney anunță că va ocoli cinematografele din SUA, Canada și mare parte din Europa și va lansa mult așteptatul film “Mulan” direct pe platforma sa. Acesta va fi disponibil din 4 septembrie pentru utilizatorii premium. Accesul nelimitat Disney+ este disponibil la costuri ce ajung la 30 dolari.

“Mulan”, un film de 200 milioane de dolari, era programat pentru lansare în luna martie a acestui an. Disney a anunțat că îl va lansa totuși și în cinema în statele care nu au închis teatrele și nu dispun de platforma de streaming Disney+. Printre acestea, se numără și China, unde are loc acțiunea filmului.

Disney a anunțat, de asemenea, că va lansa un nou serviciu general de streaming, disponibil și peste ocean. Acesta se numește Star și este programat pentru anul viitor. Va conține programe oferite de ABC, FX, Searchlight și 20th Century Studios, pe care Disney le deține începând din anul 2019.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: