Ce s-a întâmplat cu prețul benzinei după eliminarea supraaccizei

Ce s-a întâmplat cu prețul benzinei după eliminarea supraaccizei
16:36 09.01.2020

Guvernul a promis anul trecut eliminarea supraaccizei la carburanți și s-a ținut de cuvânt. Măsura a intrat în vigoare la 1 ianuarie, iar Consiliul Concurenței a monitorizat piața pentru a vedea dacă, într-adevăr, prețurile au scăzut sau nu.

Consiliul Concurenței a stat cu ochii pe marile companii din domeniul petrolier pentru a vedea cum evoluează prețurile la pompă. Au fost monitorizate, de la 1 ianuarie și până acum, OMV, Petrom, Rompetrol, Lukoil, Mol, Gazprom și Socar.

Accizele au fost reduse cu 32 de bani la litru, atât în cazul benzinei, cât și al motorinei. Iar rezultatul a fost calculat în baza prețurilor monitorizate prin intermediul platformei „Monitorul Prețurilor”, lansată recent de Consiliul Concurenței.

Cum au evoluat prețurile la benzină și motorină după eliminarea supraaccizei

Consiliul Concurenței susține că reducerea accizelor cu 32 bani/litru (inclusiv TVA) s-a transmis integral în prețul carburanților la pompă. Este principala concluzie a instituției.

“(…) autoritatea de concurență a constatat că prețurile carburanților s-au menținut relativ constante la sfârșitul anului trecut, în perioada de la anunțul privind reducerea accizelor și până la implementarea măsurii, neînregistrându-se o tendință de majorare a acestora. Toate cele șase mari companii distribuitoare de carburanți la nivel național au redus prețurile cu cel puțin 32 de bani/litru, chiar dacă unele dintre ele au modificat prețurile în două etape și/sau cu o ușoară întârziere”
Consiliul Concurenței

Datele adunate arată astfel:

  • OMV, PETROM, ROMPETROL și LUKOIL au scăzut prețurile la pompă cu întreaga valoare a reducerii de accize, din prima zi a anului, atât pentru benzină, cât și pentru motorină
  • MOL a aplicat, la 1 ianuarie, reduceri mai mari decât cele rezultate din reducerea accizelor: pentru benzină, doar 36% din stații au scăzut prețurile cu 32 bani/litru, restul aplicând reduceri între 34-42 bani/litru, în timp ce pentru motorină numai 43% din stații au scăzut prețurile cu 32 bani, restul aplicând reduceri între 34-40 bani/litru
  • În rețeaua GAZPROM, prețurile carburanților au fost diminuate în două etape: -22 bani/litru pe 31 decembrie și -10 bani/litru pe 1 ianuarie 2020
  • SOCAR a transferat integral scăderea accizei în prețuri, dar cu o ușoară întârziere, modificările fiind aplicate în data de 3 ianuarie. În data de 7 ianuarie, majoritatea companiilor au crescut prețurile la pompă ale tuturor produselor cu 4 bani/litru, ceea ce ar putea fi rezultatul creșterii cotațiilor internaționale ale produselor petroliere din perioada anterioară.

Consiliul Concurenței arată că reducerea accizei s-a resimțit integral în preţul la pompă. Instituția insistă că va continua monitorizarea acestei pieţe și a comportamentului companiilor, mai ales în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu, care au făcut ca prețul petrolului să crească vertiginos în câteva zile.

Pe plarforma platforma online Monitorul Preţurilor, poți afla preţurile practicate de către principalele reţele de distribuţie a carburanţilor auto, dar și cele din industria alimentară.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI