Când se termină restricțiile legate de pandemie: Merkel a oferit răspunsul exact

Când se termină restricțiile legate de pandemie: Merkel a oferit răspunsul exact

Angela Merkel ia foarte în serios supărarea oamenilor obișnuiți vizavi de restricțiile impuse în pandemie. Din acest motiv, a explicat în ce condiții vor fi ridicate complet.

În timp ce majoritatea țărilor importante din Europa au început să impună restricții în scopul prevenirii creșterii cazurilor de coronavirus, cei mai mulți lideri de stat nu au o viziune clară legată de momentul în care acestea vor dispărea. Oamenii vor să revină la muncă, vor să revină la o pseudo-normalitate, dar în lipsa unei promisiuni clare pe acest subiect, apelează la proteste.

Excepția de la regulă vine de la Angela Merkel. Cancelarul Germaniei a publicat duminică o înregistrare video în care răspunde la întrebările cetățenilor. Conceptul din spate este de a asigura un nivel sporit de transparență prin zilele porților deschise la guvernul german, când oameni obișnuiți pot adresa întrebări liderului de la Berlin.

Cu această ocazie, Merkel a clasificat ca ”amare și dure” măsurile introduse în noiembrie, dar, în același timp, necesare, pentru a ține sub control pandemia. În ceea ce privește momentul exact în acestea vor dispărea, calculul este cât se poate de simplu.

„Ştim de la alte epidemii că virusul a fost mai mult sau mai puţin învins când între 60% sau 70% din populaţie a avut imunitate, fie pentru că (oamenii) s-au vindecat, fie pentru că au fost vaccinaţi. Atunci pot fi ridicate toate restricţiile. Până atunci trebuie să trăim cu unele restricţii impuse de virus”, a explicat Merkel.

Pe lângă acest detaliu tehnic, cancelarul german nu a indicat nicio referință temporală cu privire la ridicarea restricţiilor, dar şi-a exprimat speranţa că „în curând” primele vaccinuri vor fi autorizate. În altă ordine de idei, în Germania s-au înregistrat până la această oră 660.000 de cazuri de coronavirus sau 0,8% din populația țării.

Având în vedere reticența unora vizavi de vaccinare, Merkel a adresat și acest subiect. Procesul de vaccinare va depinde de numărul vaccinurilor disponibile şi de perioada de imunitate pe care o generează. Nimeni nu va fi obligat să se vaccineze, va fi decizia fiecăruia, a insistat cancelarul german.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: