14 apr. 2020 | 06:43

Când se relaxează restricțiile pe timp de pandemie în România: Tâtaru a făcut promisiunea care te va întrista

ACTUALITATE
Când se relaxează restricțiile pe timp de pandemie în România: Tâtaru a făcut promisiunea care te va întrista

Ministrul Sănătății din România a făcut, pentru prima oară, câteva afirmații despre momentul în care crede că vom avea parte de relaxarea restricțiilor în țara noastră.

Nelu Tătaru a fost prezent luni la Galați, unde a vorbit despre lupta cu pandemia în țara noastră. În contextul în care românii sunt foarte curioși să afle când se va termina această situație sau, măcar, când se vor relaxa restricțiile de deplare, ministrul Sănătății a adresa și acest subiect. Din păcate, pronosticurile nu sunt optimiste. În mod real, sunt mai triste decât în alte colțuri ale mapamondului.

„În acest moment ţinem foarte mult la restricţii fiindcă vin trei-patru săptămâni destul de grele. Vorbim poate de o relaxare după 15-20 mai sau 1 iunie, dar aceste relaxări se vor face progresiv, doar separat pe fiecare localitate în parte şi se vor face în acelaşi timp şi cu nişte restricţii. Nu vom ieşi decât dacă vom avea o mască sau mănuşi. Adică trebuie să ne gândim că o relaxare pe care o facem va rămâne cu nişte precauţii”, a spus Tătaru.

Ideea de bază este să nu îți faci planuri pentru vacanța de vară. Mai mult decât atât, dacă faci parte din grupul de vârstă de peste 65 de ani, poți să-ți iei gândul de acest an. „Pentru cei de peste 65 de ani se ia în calcul şi o perioadă mai mare de o lună după relaxare, dacă situaţia o va cere. Noi trebuie să ne gândim că ei sunt cei vulnerabili. Uitaţi-vă în acest moment la cei care produc decesele, sunt cei care au patologie multiplă, comorbidităţi, care au peste 65 de ani. Noi trebuie să ne protejăm vârstnicii şi trebuie să luăm măsurile care trebuie luate”, a subliniat Tătaru.

În privința ”greului”, acesta abia începe. Tătaru a confirmat faptul că vom vedea pentru cel puțin alte trei săptămâni un trend crescător în statisticile care vizează cazurile de coronavirus din țara noastră. „Păstrăm precauţii, păstrăm distanţa, mai avem vreo trei săptămâni de urcat”, a spus Nelu Tătaru, potrivit Mediafax.

Pentru că foarte mulți români s-au supărat din cauza închiderii cimitirelor, a fost adresat și acest subiect. „Închiderea cimitirelor are aceeaşi necesitate care corespunde distanţării sociale. Orice adunare, că este cimitir, că este stadion, că este o unitate alimentară, înseamnă o apropiere. Nu a interzis nimeni, dintr-un anumit punct de vedere, că este cimitir sau altceva, a limitat acea apropiere. Gândiţi-vă că avem un moment în care avem transmiteri, dacă avem transmiteri pe suprafeţe avem şi transmiteri directe”, a mai spus ministrul.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele