Când se lansează iPhone 12: evenimentul tocmai a fost confirmat oficial

Când se lansează iPhone 12: evenimentul tocmai a fost confirmat oficial

La mai puțin de o lună de la conferința anterioară a celor de la Apple, gigantul din Cupertino a transmis invitațiile pentru lansarea iPhone 12.

Evenimentul de lansare pentru cele mai noi smartphone-uri de la Apple este programat pentru marți, 13 octombrie, la 20:00, ora României. La fel ca în ultimul an, evenimentul va transmis online și-l vei putea vedea pe YouTube, oriunde te-ai afla pe mapamond. Este important de reținut că nu vorbim de o transmisiune live, ci de o conferință înregistrată cu un buget general, la fel ca un lung metraj de la Hollywood.

La fel ca în cazul fiecărei invitații la o conferință Apple, de această dată, în imaginea de mai sus, avem parte de o simbolistică abstractă. Este vorba de câteva cercuri cu sigla Apple în interior și mesajul Hi, Speed (”Bună, viteză”). De-a lungul anilor, foarte mulți oameni au încercat să deslușească misticismul din spatele acestor imagini, dar, aproape de fiecare dată, conexiunile devin evidente doar după conferința efectivă.

Un lucru este însă sigur, aceasta este conferința în cadrul căreia va fi anunțată noua generație de iPhone-uri. În acest an, discutăm de iPhone 12, un smartphone care, pentru prima oară, va fi disponibil în patru variante. Versiunea standard va fi disponibilă în două variante de diagonală a ecranului și același principiu va fi valabil și în cazul modelului Pro. Prețurile nu vor fi diferite de cele practicate în urmă cu un an.

Conform promisiunii oficialilor Apple din cadrul WWDC, nu este exclus nici ca această conferință să fie dedicată lansării primelor MacBook-uri cu procesoare create in-house, pe arhitectură ARM, la fel cele din iPhone sau iPad. În contextul în care se va insista mult pe particularitățile procesorului Apple A14 Bionic din iPhone 12, reprezintă momentul perfect pentru a ilustra cum se descurcă într-un laptop. Pe partea de speculații, există și posibilitatea ca Apple să-și lanseze prima pereche de căști peste urechi sau o versiune mai mică a HomePod, dar acestea sunt doar zvonuri.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI