Ideea care ți-ar permite să călătorești în străinătate fără să stai în carantină: cu ce vine Comisia Europeană

Ideea care ți-ar permite să călătorești în străinătate fără să stai în carantină: cu ce vine Comisia Europeană

În contextul în care numărul cazurilor noi de infectare crește vertiginos în multe state europene, mai multe țări permit trecerea granițelor doar în anumite condiții. Carantina e una dintre ele. Comisia Europeană susține că are o soluție.

Europa a intrat deja în al doilea val al pandemiei, susțin mulți experți, iar numărul de noi cazuri de infectări raportate confirmă acest lucru. În acest context, au reapărut restricțiile luate la începutul pandemiei, adică prin primăvară. Multe țări îi obligă pe cetățenii veniți din anumite țări considerate focare să stea în carantină.

Altele, spre exemplu, impun izolarea obligatorie.

România se numără printre țările cu un număr mare de noi infectări raportate la fiecare 24 de ore, așa că, dacă vrei să călătorești într-un alt stat membru, ți se va cere să stai în izolare sau carantină, după caz. Comisia Europeană propune acum un altfel de sistem.

Comisia Europeană vrea să călătorești în străinătate fără să stai în carantină

Jurnaliștii de la The Telegraph au informația potrivit căreia Comisia Europeană vrea să introducă un sistem de testare Covid-19, acceptat de toate statele membre. S-ar elimina, în acest fel, obligativitatea ca o persoană să fie plasată în carantină atunci când provine dintr-o țară considerată cu risc ridicat.

De fapt, ce vor oficialii e să elimine situația de acum, în care fiecare țară ia propriile decizii, după bunul plac. S-ar dori, așadar, un sistem unitar. Conform planului, este nevoie de „recunoașterea reciprocă” a testelor COVID-19 de către toate țările. Și sistemul ar urma să funcționeze simplu:

  • turiștii care sosesc într-o țară să reducă perioada de carantină sau să nu mai intre în izolare dacă prezintă un certificat medical ce atestă un rezultat negativ la coronavirus.

Nu e clar cum și dacă Marea Britanie va adera la acest sistem, din moment ce Regatul a ieșit din UE, iar procesul se va finaliza fix la sfârșitul anului. Oficialii iau în calcul ca țara să rămână în sistem și după 31 decembrie 2020, adică după data oficială a Brexit.

Pași spre uniformizarea deciziilor la nivel european în contestul pandemiei s-au făcut încă de săptămâna trecută. Țările membre UE au convenit asupra unui sistem comun de „semafor” care să le ghideze cu privire la testarea COVID-19 sau la carantinarea turiștiilor din UE sau a altor persoane care merg în călătorii neesențiale în timpul pandemiei.

Raportul ar urma să fie semnat de miniștrii de externe ai țărilor UE săptămâna aceasta.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI