Bugetul Primăriei București, aprobat: pe ce va cheltui Firea cei mai mulți bani

Bugetul Primăriei București, aprobat: pe ce va cheltui Firea cei mai mulți bani
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
15:15 14.02.2020

Primăria București a aprobat un buget pentru 2020. Consilierii USR și PNL n-au votat pe motiv că Firea vrea să acorde banii discreționar companiilor municipale.

București va avea un buget de 10 miliarde lei în 2020. Asta înseamnă aproximativ 2,1 miliarde de euro. Firea susține că cea mai mare sumă – peste 500 milioane de euro – va fi direcționată către fluidizarea traficului. N-a explicat însă și cum se va întâmpla asta sau care e planul.

Firea a adăugat că, în proiectul de buget pentru servicii publice, adică termoficare, iluminat, apă, canal, sunt prevăzute peste 200 milioane de euro. Apoi, pentru sănătate sunt peste 100 milioane de euro. Iar pentru protecţie socială circa 100 milioane de euro. Cât despre una dintre marile probleme din București, consolidarea clădirilor vechi, bugetul e de aproximativ 45 milioane de euro.

De ce PNL e nemulțumit de bugetul pe care îl are primăria condusă de Firea?

„Alocarea a 20% din bugetul Capitalei pentru cheltuieli de personal demonstrează că PSD îşi protejează grupurile de interese şi urmăreşte exclusiv folosirea banilor publici în scop de câştig electoral. De exemplu, instituţii precum Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie primeşte 60 milioane lei, Clubul Sportiv Municipal – 50 milioane, Proedus – 43 milioane lei, dar şi cluburile pentru seniori şi tineri – 50 milioane. Sume mai mari decât cele destinate consolidării clădirilor cu risc seismic – 173 milioane”, a transmis Violeta Alexandru, preşedintele PNL Bucureşti.

Potrivit PNL Bucureşti, dintr-un buget general estimat la circa 10 miliarde de lei, aproximativ 1,94 miliarde sunt alocaţi cheltuielilor de personal. Apoi, 1,1 miliarde merg către companiile municipale şi alte investiţii finanţate din venituri proprii. Sunt prevăzute și cheltuieli pentru bunuri şi servicii în valoare totală de circa 1,96 miliarde lei.

De cealaltă parte, Nicușor Dan a spus că veniturile estimate sunt supraevaluate cu circa 75%. Firea susține însă că suma alocată de Guvern pentru bugetul municipiului Bucureşti nu are cum să acopere toate nevoile şi complexitatea problemelor din Capitală.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: Digi24