Filmul cu cea mai proastă lansare din toată istoria universului extins DC

Filmul cu cea mai proastă lansare din toată istoria universului extins DC

Birds of Prey este cel mai nou film din universul extins DC, însă lansarea a fost o dezamăgire totală pentru creatorii peliculei.

În primul weekend de la lansare, filmul n-a reușit să încaseze decât puțin peste 33 de milioane de dolari. Suma este mult mai mică decât așteptările Warner Bros., care prevedea încasări de aproximativ 45 de milioane de dolari. De asemenea, până în prezent, filmul a făcut 81,2 milioane de dolari în lume, mult mai puțin decât estimarea de 110 milioane de dolari făcută de Warner Bros.

Astfel, Birds of Prey a avut cea mai proastă lansare din istoria DCEU (DC Extended Universe). Până în prezent, „recordul” era deținut de Shazam, apărut în 2019. Acesta a reușit să adune 53.5 milioane de dolari în primul weekend de la lansare.

Birds of Prey, cea mai slabă lansare a unui film DCEU

Cu toate astea, filmul a reușit totuși să se claseze pe locul întâi în topul box office din weekendul 7 – 9 februarie. Acesta a arătat cam așa:

  1. Birds of Prey – $33.2 milioane
  2. Bad Boys For Life – $12 milioane
  3. 1917 – $9 milioane
  4. Dolittle – $6.6 milioane
  5. Jumanji The Next Level – $5.5 milioane

Filmul cu Harley Quinn este o continuare a celebrului Suicide Squad, care a încasat în primul weekend 133 de milioane de dolari. Unul dintre motivele pentru care Birds of Prey nu ar fi reușit să se compare cu Suicide Squad în materie de încasări îl reprezintă prezența unor actori celebri. În timp ce Suicide Squad avea nume mari precum Will Smith, Jared Leto sau Viola Davis, noul spin-off nu se bazează decât pe Margot Robbie în rolul lui Harley Quinn.

Filmul cu Harley Quinn a avut lansarea pe 7 februarie și este disponibil și în cinematografele din România, dacă ești curios să-l vezi. Filmul se concentrează de această dată pe viața lui Harley Quinn, după ce se desparte de Joker. Aceasta face echipă cu super-eroii Black Canary, Huntress și Renee Montoya pentru a o salva pe o tânără fată din mâinile unui temut criminal.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: screencrush